Un ieșean a tamponat 15 autoturisme, de la Lețcani la Iași!

1accidente iasi
1accidente iasi2

Dimensiune font:

| 02-06-2021 00:00

În urma testelor medicale, poliţiştii au constatat că bărbatul consumase droguri * în zona Gării Iași, șoferul s-a dat jos din mașină, încercând să scape cu fuga * a fost imobilizat de cetățeni şi predat polițiștilor rutieri, care l-au încătușat * alte incidente au avut loc ieri la Cotnari, B-dul Mangeron, Piaţa Unirii şi Tătăraşi

 

 

1 iunie s-a dovedit a fi o zi ghinion pentru participanţii la trafic. Nu mai puţin de cinci incidente rutiere au avut loc ieri, din fericire, soldate fără victime omeneşti (cu excepţia unui pensionar internat la Ortopedie). De departe, incidentul cel mai grav a avut în prim-plan  un tânăr suspectat de fi consumat droguri şi care, de la Leţcani până în zona Gării Iaşi a tamponat 15 maşini. Martorii oculari spun că după ce a provocat carambolul din zona Gării, șoferul s-a dat jos din mașină, încercând să scape cu fuga. Unul dintre șoferii care a fost lovit de bărbat a ieșit din autoturism și a început să alerge după șoferul vinovat, în final, acesta fiind imobilizat de cetățeni şi predat polițiștilor rutieri, care l-au încătușat şi l-au dus la secția nr. 2 de Poliție Iași. „Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că un conducător auto în timp se deplasa cu autoturismul dinspre Valea Lupului spre Iaşi ar fi acroşat mai multe autovehicule. În prezent, verificările continuă pentru stabilirea întregii situaţie de fapt. Conducătorul auto a fost depistat şi testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge”, a transmis Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Pentru că șoferul vinovat a devenit violent, începând să înjure și să izbească diverse lucruri, oamenii legii au cerut ajutorul colegilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS) Iași. Aceștia au venit la secția de poliție, după care l-au dus pe tânăr la prelevarea de monstre în vederea stabilirii dacă a condus beat sau drogat. Ulterior, etilotestul a ieşit negativ.

Pieton acroșat de un autoturism pe B-dul Mangeron

Tot ieri, în cursul dimineţii, un accident rutier a avut loc în zona Bulevardului Dimitrie Mangeron din Iași. Un pieton a fost acroșat de un autoturism, chiar pe trecerea de pietoni. Conform medicilor, starea victimei este destul de gravă. Este vorba de un pensionar. „D.R., în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticată cu traumatism torace abdominal, fractura humers stâng şi gamba stânga. Aceasta a fost internată în Ortopedie”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

Accident în Piaţa Unirii

Un alt accident a avut loc ieri în municipiul Iaşi, de această dată în Piaţa Unirii. Conducătorul autoturismului Dacia Logan echipat taxi ce venea dinspre strada Ştefan cel Mare nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului marca Fiat Panda şi a intrat în coliziune cu acesta. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar şoferii au recurs la o înţelegere amiabilă. Pagubele materiale sunt minore, motiv pentru care nu a fost nevoie de intervenţia oamenilor legii.

Un şofer a intrat într-un stâlp

Un alt incident a avut loc în zona Cotnari. Şoferul unui autoturism marca Volkswagen Golf, care venea dinspre Piața Nicolina din Iași a efectuat un viraj spre stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui alt participant la trafic care conducea un autoturism marca Volkswagen Bora.

În urma coliziunii, autoturismul marca Volkswagen  Bora a fost proiect într-un stâlp din apropriere. Impactul a fost destul de puternic rezultând rănirea unei persoane: pasagerul din dreapta din autoturismul marca Volkswagen

Un instructor-auto a acroşat un copac

În fine, tot ieri, un camion de la şcoala de şoferi „Sigur la volan” din Iaşi a agăţat un copac cu partea carosata a vehiculului. Traficul în zona a fost blocat, iar pompierii ieşeni au intervenit pentru a elibera străda Vasile Lupu, din Tătăraşi. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi, 7 pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi, şi două autospeciale de intervenţie au fost redirecţionate pentru a degaja elementul metalic de pe partea carosabilului.

Iaşul, în topul judeţelor cu cele multe accidente rutiere anul trecut

Incidentele survin la o zi după ce Institutul Național de Statistică a publicat o statistică dinare reiese faptul că cele mai multe din accidentele rutiere de anul trecut s-au înregistrat în Bucureşti, Iași și Prahova. În anul 2020, la nivel național s-au înregistrat ​nu mai puţin de 22.836 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale grave. În cele aproximativ 23.000 de evenimente nefericire s-au înregistrat 29.571 de persoane rănite, iar 5,6% dintre acestea au murit. Faţă de acum doi ani, numărul accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale a înregistrat o scădere cu 26,7%, cel al persoanelor rănite cu 29,6%, iar cel al persoanelor accidentate mortal cu 11,7%. Scăderea a avut loc în contextul în care au existat perioade de carantină și restricții severe de circulație în trafic. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:03

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Câștigătorii Galei Premiilor Naționale „Eminescu
15/01/2025 10:08

La Teatrul Mihai Eminescu din Botosani a avut loc aseară Gala Culturii Nationale. În cadrul evenimentului au fost acordate trei distinctii. Premiul National pentru traducere din literatura romană ...

S-a furat sistemul de evacuare a apelor pluviale al Variantei Ocolitoare Bârlad/ 49 m de țeavă sustrași de la pasajul aflat în lucru
15/01/2025 09:28

Hotii au sustras sistemul de evacuare a apelor pluviale a Variantei Ocolitoare Barlad. Compania de Administrare a Infrastructura Rutiere a anuntat, marti, evenimentul nedorit, petrecut pe 11-13 ianuarie 2025. I ...

Incendiu la Depozitul de colete Sameday, din Miroslava
15/01/2025 08:54

Un depozit al unei firme de curierat, aflat in satul Brătuleni, comuna Miroslava, a fostcuprins de flăcări, in această dimineată. „Forte si mijloace de interventie din cadrul Detasamentului 1 de Pom ...

Dezastru la simularea Evaluării Naționale, în județ - Opt din zece elevi au luat note sub 5 la Matematică!
15/01/2025 08:36

La simularea Evaluării Naţionale organizată in luna decembrie de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, 80,3% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat note sub 5 la Matematică, iar 54% dintre ...

Spărgătorul a ţâşnit din W.C., apoi a furat bomboanele şi parfumurile victimei
15/01/2025 07:59

 Intra pe geam, ţaşnea din W.C., pătrundea in celelalte incăperi, inşfăca la repezeală ce-i pica la indemană, lucruri de volum mic, să incapă uşor in buzunare, să nu bată la ochi, apoi ieşea ...

Un ieşean a devastat barul şi l-a bătut pe barman. A fost nemulţumit de whisky
15/01/2025 07:58

 De ziua lui, Claudiu C. şi-a invitat fratele şi un prieten pentru a petrece la un local din Copou, unul cu program de noapte. S-au aşezat la o masă din dreapta barului şi au comandat trei pahare de w ...

Un ieşean a luat câţiva pari în cap și s-a ales cu 25.000 lei
15/01/2025 07:57

 Florin C. din Bosia a zăcut in spital o lună şi jumătate, după ce a fost bătut zdravăn de doi consăteni de-ai săi, Eugen G. şi Marian C. Seara, puţin inainte de a se lăsa intunericul, chiar in ...

Hoţ dovedit, prins în flagrant, apoi achitat!
15/01/2025 07:56

 Fapta care a făcut obiectul acestui dosar s-a petrecut pe 9 noiembrie 2020, cand Dumitru G. a intrat intr-un magazin Lidl, şi-a indesat in buzunare mai multe poduse alimentare, in valoare totală de 135 ...

„Tinerii simt că literatura este o poveste vie care se scrie cu ei și despre ei și asta îi deschide ca oameni”
15/01/2025 07:51

Ce moment mai bun decat Ziua Culturii Nationale, in care il celebrăm pe inegalabilul Mihai Eminescu, puteam alege pentru un dialog despre literatură? Într-o astfel de zi, interviul cu Lavinia Ungureanu, ...

Mai bine de jumătate dintre contribuabilii municipalității își plătesc taxele cash
15/01/2025 07:32

* incasările realizate anul trecut la principalele impozite si taxe locale, in cuantum de 1.453.525.860 lei, au fost mai mari decat cele inregistrate in aceeasi perioadă a anului 2023, cu exceptia cotelor si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei