Un loc de parcare pentru fiecare apartament!
Dimensiune font:
De asemenea, persoanele care utilizează locul de parcare doar în intervalul orar 16.00-8.00 ar putea plăti o taxă mai mică față de persoanele care utilizează locul de parcare 24 de ore/zi
La iniţiativa Alianței pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA) ) Iaşi, Primăria municipiului Iași a organizat o dezbatere publică pe tema noului Regulament de exploatare a domeniului public destinat parcării autovehiculelor în Municipiul Iași. La evenimentul care a avut loc la Palatul Roznovanu au participat viceprimarul Daniel Juravle, consilieri locali, directorul general al Poliției Locale Iași, Liviu Zanfirescu şi reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale. Printre propunerile celor prezenți s-au numărat posibilitatea închirierii unui loc de parcare pentru fiecare unitate locativă, și nu un loc de parcare de persoană. De asemenea, va fi instituită obligativitatea verificării valabilității inspecției tehnice periodice (ITP) a autoturismului în momentul participării la licitație, precum şi mărirea pasului de licitație (de la 1 leu la minim 5 lei). Cei prezenţi la dezbatare au mai propus rezervarea unor locuri de parcare pentru vizitatori în parcările de reședință şi taxarea diferențiată a beneficiarilor locurilor de parcare, în sensul că persoanele care utilizează locul de parcare doar în intervalul orar 16.00-8.00 să plătească o taxă mai mică față de persoanele care utilizează locul de parcare 24 de ore/zi.
Maşini hibrid parcate în locurile destinate celor electrice
Alte propuneri se referă ca închirierea locurilor de parcare să fie posibilă și pentru persoanele al căror imobil se află la o distanță mai mare de 30 de metri față de parcarea de reședință. De asemenea, se doreşte crearea de parcări cu plată pentru autobuze şi autocare, posibilitatea parcării mașinilor hibrid pe locurile de parcare destinate mașinilor electrice şi mărirea sumei care reprezintă garanția de participare la licitație etc. La sugestia viceprimarului Daniel Juravle, evenimentul s-a finalizat cu constituirea unui grup de lucru în vederea elaborării Strategiei de parcări în Municipiul Iași 2021 - 2024, noua structură urmând a avea prima ședință de lucru vineri, 9 iulie. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau