Un nou val de incendii pe pajiştile judeţului
Dimensiune font:
Sfârşitul de săptămână a adus cu el un nou val de incendii, flăcările mistuind 34 hectare de pajişte la nivelul judeţului. Primul eveniment de acest gen s-a petrecut vineri la prânz, în extravilanzl satului Cepleniţa din comuna cu acelaşi nume. Au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise. Tot în acelaşi interval orar, 13.00-15.00, au mai ars 3,5 hectare lângă Târgu Frumos şi 20 hectare lângă municipiul Iaşi, cauzele fiind aceleaşi.
Sâmbătă au mai avut loc încă două incendii, la Bârnova şi la Butea. În primul caz, flăcările au mistuit cinci hectare de vegetaţie uscată, iar în al doilea, numai două. Ziua de duminică a fost ceva mai liniştită. Doar un foc pe Bucium, un hectar de lăstăriş ars complet.
Cea mai neaşteptată intervenţie a pompierilor a fost cea din incinta Poligonului Şorogari, acolo unde a luat foc un autoturism folosit la antrenamentele poliţiştilor. Au ars aproximativ 200 kg de material plastic şi, din câte se pare, a fost vorba de o mână criminală. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau