Un polițist din Vaslui, vedetă porno pe Internet
Dimensiune font:
El s-a fotografiat în poziții indecente, apoi a distribuit fotografiile. IPJ a dechis o anchetă
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui este cercetat prin Compartimentul Control Intern după ce în spaţiul public au apărut imagini cu el în ipostaze indecente.
Protagonistul imaginilor apare în două ipostaze diferite şi în cel puţin una dintre fotografii se observă că aceasta este realizată de el însuşi, cu ajutorul unui selfie stick. Într-una dintre fotografii, poliţistul apare îmbrăcat în lejerie de damă (desuuri, sutien, bikini), iar într-o a doua fotografie el îşi fotografiază penisul în erecţie, iar într-o alta s-a fotografiat cu un morcov în anus. Imaginile ar fi fost transmise de poliţist unor apropiaţi, care l-a rândul lor le-au distribuit. Reprezentanţii IPJ au precizat că la nivelul instituţiei se ştia de existenţa acestor fotografii, fiind anunţat şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ofialii au spus că poliţistul care apare în imaginile compromiţătoare este unul cu experienţă, care lucrează de mai mulţi ani în sistem.
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Faţă de agentul de poliţie, a fost dispusă declanşarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Poliţistului”, au declarat presei reprezentanţii IPJ Vaslui.
Aceştia au precizat, totodată, că poliţiştii sunt evaluaţi psihologic la anumite intervale de timp, în funcţie de specificul structurii în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
IPJ Vaslui se află într-o situaţie fără precedent. De jumătate de an instituţia nu are şef deplin, comanda fiind asigurată de un adjunct la rându-i împuternicit în funcţie. Pe 31 august 2020, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne la comanda IPJ Vaslui a fost împuternicit comisarul şef Ioan Marcu Tamaş, la acea vreme inspector şef la IPJ Arad. Mutarea la Vaslui, considerată ca fiind o pedeapsă pentru că Tamaş ar fi refuzat să demisioneze sau să se pensioneze, a dus la crearea unui blocaj nemaiîntâlnit pentru un inspectorat de poliţie. Comisarul-şef Tamaş a refuzat să se prezinte la Vaslui, de la începutul lunii septembrie prelungindu-şi succesiv concediile medicale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau