Un tâlhar ieşean şi-a încheiat cariera cu o lovitură de pomină

1talhar

Dimensiune font:

| 17-02-2020 19:22

 * palmaresul unui ieşean convertit în tâlhar: opt infracţiuni în doar un an şi jumătate * a debutat cu un furt de caş, apoi s-a specializat pe laptopuri şi odorizante auto, după care a trecut la tâlhării * pentru toate aceste fărădelegi, acesta a primit o pedeapsă rezultantă de doar doi ani, 9 luni şi zece zile de închisoare

Până a-şi scoate noua carte de identitate (fapt petrecut în februarie 2017), Cristinel a avut o biografie anostă. Aproape analfabet, cu doar patru clase absolvite, ajunsese la 34 de ani fără a fi realizat ceva în viaţă. Doar o cameră de cămin insalubră, într-un imobil de lângă Piaţa Nicolina. Îşi ducea traiul de pe o zi pe alta, la limita subzistenţei, din mici învârteli şi ciubucăreli aşa cum fac mai mulţi locuitori ai zonei. N-a lucrat niciodată cu adevărat şi nici n-a intenţionat să-şi găsească vreun serviciu.

Intrarea lui în breasla infractorilor s-a produs în dimineaţa de 8 iunie 2017, în spatele pieţei. Un  sac plin cu caş de oaie l-a atras mai ceva ca un magnet. Să tot fi avut vreo 10-12 kg. Proprietara, o femeie care de ani buni avea închiriată o tarabă la care vindea produse lactate. Aceasta tocmai ajunsese la piaţă şi era ocupată să descarce marfa. Cristinel a pândit, iar la momentul oportun a acţionat cu multă viclenie. A înhăţat sacul, făcându-se că o ajută pe femeie, a făcut câţiva paşi spre tarabă, după care s-a amestecat în mulţime. După ce s-a asigurat că nu-l mai urmăreşte nimeni, a plecat din piaţă, a stat câteva minute pitit în spatele unei clădiri din apropiere, după care s-a dus în parcare, unde a vândut marfa cu doar 50 de lei. Nu toată, a ţinut şi pentru el o bucată de caş. Banii i-a cheltuit pe un pachet de ţigări şi pe o sticlă de coniac, sărbătorind primul său succes în meseria de hoţ.

Bufniţa colorată

O vreme a stat liniştit, trăind în cel mai pur anonimat. Până în noiembrie 2018. Era pe la orele prânzului, iar Cristinel îşi făcea veacul, ca de obicei, prin piaţă ori prin preajma ei. Era îmbrăcat cu o geacă din fâş, cu glugă, de culoare bleumarin închis, cu fermoar pe partea dreaptă a pieptului, pantaloni de trening bleumarin cu buzunare, marca, încălţat cu adidaşi Nike de culoare albastru închis cu şireturi albe. Se plimba agale, fără nicio ţintă, când privirea i-a fost atrasă de un geamantan aşezat pe bancheta din spate a unei Skoda Octavia, de culoare gri. Şi-a încercat norocul, iar acesta i-a surâs pentru a doua oară. A observat faptul că geamul de la portiera stânga faţă era coborât, a privit în interiorul autoturismului, iar pe bancheta dreapta faţă a văzut o geantă de damă, din piele, de culoare crem, cu un imprimeu pe una din părţi, reprezentând o bufniţă colorată. Hotărârea a luat-o instant. A tras uşor de portiera neîncuiată, s-a uitat cu atenţie în stânga şi-n dreapta ca să fie sigur că nu-l poate suprinde nimeni în fapt, a înşfăcat geanta şi s-a dus glonţ la iubita lui, care locuieşte într-un cămin de nefamilişti de pe b-dul Poitiers. Acolo a făcut inventarul. În geantă erau 200 lei, două carduri bancare şi mai multe acte. Banii i-a cheltuit în câteva ore, mergând cu prietena la restaurant, apoi la păcănele.

Dovedind încă o dată multă viclenie, Cristinel s-a dus a doua zi la magazinul „Agroland”, unde a predat vânzătoarei geanta cu bufniţa colorată. I-a spus femeii că a găsit-o pe stradă, la câţiva paşi de intrarea în magazin.

De la caşul de oaie la laptopuri performante...

Succesul operaţiunii „Bufniţa colorată” l-a făcut să continue în aceeaşi notă. Scenariu asemănător şi la lovitura de pe 3 decembrie 2018. Tot la orele prânzului, tot plimbare domoală. Numai locul acţiunii ceva mai depărtat. Cristinel ajunsese cu periplul pe b-dul Poitiers, undeva în zona unui depozit en-gros. Cu apetit şi concentrare, n-avea cum să nu observe Mercedesul Sprinter roşu parcat în curtea depozitului. Maşina avea geamul de la şofer uşor coborât. S-a apropiat, s-a asigurat că nu-l vede nimeni şi a încercat portiera din stânga. Fix cum se aşteptase, nu era încuiată. Iar pe scaunul din dreapta ditamai geamantanul. L-a înşfăcat şi a mers iarăşi la prietena sa. Acolo a deschis geamantanul, jubilând la vederea celor două laptopuri noi-nouţe, cu tot cu încărcătoare. Le-a luat sub braţ şi a zbughit-o către Piaţa Nicolina. Acolo le-a vândut pe nimica toată. Doar 300 lei, deşi făceau de măcar zece ori mai mult. Bani pe care i-a băut singur de data asta. Iubita nu era acasă şi n-a ştiut de noua lovitură dată de Cristinel.

...şi apoi la smartphone-uri

Gata, îl luase valul, nu se mai putea opri, nu mai avea răbdare să-şi savureze în tihnă şi pe îndelete succesele. Şi-a mărit raza de acţiune, iar a doua zi după treaba cu laptopurile a lovit din nou. A ochit un Opel Vitaro de culoare albă parcat pe b-dul Primăverii, cu geamul din dreapta faţă coborât. Intuiţia i-a spus să încerce portierele. Descuiate, iar pe locul din dreapta, un smartphone Samsung Galaxy S7 Edge. Operaţiune-fulger, nu i-au trebuit mai mult de trei secunde pentru a înhăţa telefonul, care a fost vândut 10 minute mai târziu în Piaţa Nicolina contra sumei de 100 lei.

Prima tâlhărie: a smuls bancnota de 50 lei din mâna unei femei

Anul 2019 a debutat cu un salt calitativ în ceea ce priveşte cariera infracţională a lui Cristinel. A trecut la tâlhării. Era în după-amiaza zilei de 4 ianuarie, iar el îşi făcea rondul obişnuit în jurul Pieţei Nicolina. A intrat şi-n raionul de lactate, cuprins de nostalgia sacului cu caş de oaie. Aici a văzut cum o femeie de aproximativ 60 de ani ţinea într-o mână o bancnotă de 50 lei, iar în cealaltă avea sacoşa cu cumpărături. Victimă sigură. Cristinel s-a apropiat cu un tupeu cât cuprinde, a smuls bancnota femeii şi a fugit, refugiindu-se în camera sa de cămin.

Banii s-au dus în aceeaşi zi, aşa încât Cristinel a pornit din nou la vânătoare. Revenind la prospectarea maşinilor parcate. I-a mers încă o dată. Un Renault Megane al cărui proprietar deschisese portbagajul pentru a lua ceva de acolo. Dovedind o îndrăzneală incredibilă, Cristinel a deschis portiera din dreapta şi a luat smartphone-ul Samsung Galaxy A8 Black. Proprietarul l-a văzut, dar hoţul a scăpat cu fuga. Telefonul a fost vândut cu 150 lei. Banii, ca de obicei, mâncare, ţigări şi băutură.

Pe 9 ianuarie 2019, Cristinel a făcut un nou pas în carieră. A intrat într-o benzinărie de pe b-dul Primăverii şi a sustras de pe raft 10 odorizante auto, pe care le-a vândut în parcarea de la Piaţa Nicolina cu doar 50 lei. De zece ori mai ieftin decât valoarea lor. A doua zi dimineaţa, el a revenit la locul faptei, mai aprovizionându-se cu trei odorizante.

Ultima lovitură. A luat LCD-ul din perete, făcând-o pe poliţistul

Cariera lui Cristinel a luat sfârşit pe 7 mai 2019, la orele prânzului, cu o tâlhărie de pomină. A intrat în scara blocului RENEL, a urcat la etajul 3 şi, mergând după un pont aflat de el, a intrat în locuinţa de la apartamentul 25. Convins că nu-i nimeni acasă. Eroare. Proprietarul tocmai terminase de făcut duş. Cei doi au dat nas în nas, Cristinel a fost luat la întrebări. Cu un tupeu de legendă, mult sânge rece şi o prezenţă de spirit de invidiat, infractorul a scos din buzunar o coală de hârtie, a fluturat-o prin faţa locatarului şi a pretins că este poliţist în exerciţiul funcţiunii. N-a fost crezut şi s-a lăsat cu bătaie. Cristinel a câştigat rapid, prin KO, a smuls LCD-ul prins cu şuruburi de perete, apoi a luat de pe birou două laptopuri plus o sticlă cu vodcă şi a ieşit din apartament

Cel atacat şi-a revenit repede, a blocat ieşirea din scara blocului, apoi a sunat la 112. Cristinel a încercat să iasă pe acoperiş, dar s-a împotrivit femeia de serviciu. Aceasta l-a atacat pe infractor, lovindu-l cu coada măturii din dotare. Între timp, au ieşit şi alţi vecini, iar Cristinel a fost imobilizat şi predat poliţiei. Aşa a luat sfârşit scurta şi fulminanta sa carieră. A urmat un an de anchete şi cercetări, au fost scoase la iveală toate cele de mai sus, iar vinerea trecută a venit şi sentinţa. Prin contopire, o pedeapsă rezultantă de doi ani, 9 luni şi zece zile de închisoare. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Profesorii cer schimbări radicale pentru „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”
13/01/2025 15:20

Programele „Scoala Altfel” si „Săptămana Verde”, gandite pentru a aduce un suflu proaspăt in educatia romanească, se află acum in mijlocul unei dezbateri aprinse. Un studiu publicat ...

  Spectacolele Unirii. Arta care conectează inimile de pe ambele maluri ale Prutului
13/01/2025 15:10

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane, Nationalul din Chisinău revine pe scena Teatrului National Iasi, oferind publicului ocazia de a se bucura de două spectacole exceptionale care transcend granitele ...

  EMINESCU 175, la BCU
13/01/2025 14:47

Ziua Culturii Naţionale marchează in acest an 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii romane”. Ca un omagiu adus poetului, al cărui destin s-a intersectat cu cel a ...

Mănăstirea Văratec a luat foc. Două anexe au fost distruse
13/01/2025 14:18

Două anexe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă (ISU) Neamt. La fata locului au in ...

Gerar cu spectacole și evenimente speciale la Ateneul Național din Iași
13/01/2025 14:01

  Ateneul National din Iasi invită publicul iubitor de cultură si spectacole de calitate să participe la o serie de evenimente remarcabile in luna ianuarie 2025. Luna incepe cu o serie de spectacole ...

15 ianuarie, la Teatrul Luceafărul Iași
13/01/2025 13:46

Miercuri, 15 ianuarie, cand se implinesc 175 de ani de la venirea pe lume a poetului Mihai Eminescu, va avea, la Teatrul Luceafărul Iasi, o deschidere europeană. Ziua Culturii Romane, cum este denumită in ca ...

Mihai Chirica  „Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
13/01/2025 12:00

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Șoferița care a ucis 4 muncitori la Iași, condamnată la 24 de ani de închisoare. Comportament bizar al femeii vinovate: Vă deranjează așa mult zâmbetul meu?
13/01/2025 11:16

Soferita care a urcat băută la volan si a gonit pe străzile municipiului Iasi, omorand intr-un final patru bărbati care munceau pe o sosea din oras, a fost condamnată la 24 de ani de inchisoare. Adina Ghe ...

Incendiu în Neamț: două anexe ale Mănăstirii Văratec distruse
13/01/2025 10:59

Două anexe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La faţa locului a ...

 Văduvei Negre i-a pierit zâmbetul.Un sfert de secol de puşcărie pentru şoferiţa beată care a ucis patru ieșeni
13/01/2025 10:42

* atitudinea sfidătoare a inculpatei din dosarul accidentului din Păcurari, din noaptea de 17 iunie 2022, soldat cu moartea a patru lucrători ai Citadin, a condus la acest verdict extrem de dur * decizia dat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei