Un tânăr motociclist de 21 de a murit, iar alte două persoane au fost rănite după ce s-au izbit de remorca unui tractor
Dimensiune font:
O persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care circulau a intrat în coliziune cu remorca unui tractor, duminică, pe DC 66 între localităţile Vereşti şi Corocăieşti, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Suceava. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, care conducea motocicleta, a fost găsit de salvatori în stare de inconştienţă, i s-au aplicat protocolul de resuscitare, dar nu a răspuns la acesta, fiind declarat decesul.
Ceilalţi doi ocupanţi ai motocicletei, o tânără şi un alt tânăr în vârstă de 28 de ani, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Totodată, după verificarea în baza de date a poliţiei, s-a constatat că tânărul care conducea motocicleta nu poseda permis.
SURSA: Agerpres
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau