Vama sufocă orașul!
Dimensiune font:
În capăt CUG, autoturismele au fost îngrămădite pe o singură bandă * * acest lucru se petrece în fiecare zi de luni * întrucât Vama nu are activitate în week-end, camioanele aglomerează șoseaua Nicolina, parcând pe parte și pe cealaltă a arterei, lăsând doar axul drumului liber pentru ceilalţi partyicipanţi la trafic * camionagii spun că lucrurile s-ar rezolva extrem de simplu dacă Agenţia Vamală Iaşi ar pune la dispoziţie un inspector şi un comisar vamal câteva ore, sâmbăta şi duminica * pe de altă parte, Ministerul de Finanţe spune că ia în calcul ca TIR-urile care nu descarcă marfa în Iaşi să nu aibă nevoie de viză vamală
Şi în aceast început de săptămână ieşenii din capăt CUG s-au văzut prizonieri într-un trafic de coşmar. Autoturismele nu au putut înainte din cauza unei coloane de maşini care s-a întins pe distanţa a doi kilometri, motivul constituindu-l gâtuirea traficului în zona Tehnopolis, din cauza TIR-urilor parcate pe ambele sensuri de mers. Cu alte cuvinte, s-a circulat pe o singură bandă în proximitatea vămii, spre disperarea şoferilor. „Este inadmisibil ca din cauza camoioanelor să suferim cu toţii. Chiar nu se găseşte o soluţie pentru mutarea Vămii?”, spune un taximetrist. Nemulţumiri au apărut şi din partea camionagiilor. „La Vama Iaşi, în acest moment, aşteaptă 50 de camioane de vineri pâna luni la prânz să fie vămuite de agenţia vamală din cadrul Ministerului de Finanţe. Produsele perisabile suferă alterări pentru că stau săptămâni întregi în camioane cu prelată sau frigorifice, într-un transport prelungit în mod voit de o agenţie care nu doreşte să pună la dispoziţie un inspector şi un comisar vamal câteva ore, sâmbăta şi duminica. Camioanele care ajung vineri după ora 17.00 sunt nevoite să aştepte pâna luni la ora 12.00”, spune unul dintre şoferii camioanelor.
Şoseaua Nicolina, blocată în fiecare zi
Discuţiile despre aglomerarea care apare în zona CUG datează de ani buni. În vara anului trecut, de exemplu, la sediul Instituției Prefectului - Județul Iași, a avut loc o întâlnire de lucru menită să rezolve problema aglomerației de la punctul de vămuire din incinta TehnopolIS (capăt CUG). Astfel, dacă în anul 2015, când punctul de tranzit a fost mutat cu sprijinul Primăriei municipiului Iași de pe bd. Nicolae Iorga la TehnopolIS, acesta opera 50 - 60 de autovehicule pe zi, în prezent operează 200 - 220 de autovehicule pe zi. Participanții la discuții au căutat și soluții pe termen lung. „Împreună cu Direcția Regională Vamală și cu celelalte instituții implicate, vom face demersuri comune pe lângă Ministerul Transporturilor pentru ca proiectul viitoarei Autostrăzi a Unirii A8 Ungheni - Iași - Târgu Mureș să prevadă construirea, într-un nod al autostrăzii din afara municipiului, a unui punct de tranzit permanent. Este de așteptat ca transportul rutier de mărfuri să crească în următorii ani, odată cu dezvoltarea infrastructurii și a economiei la nivelul întregii regiuni, iar de aceea avem nevoie de soluții sustenabile pentru aceste probleme”, a explicat atunci primarul Mihai Chirica.
Fără viză pentru TIR-urile care nu au treabă în Iaşi
Pe de altă parte, într-o adresă datată 24 octombrie 2024, răspuns la o interpeleare a deputatilui ieşean Alexandru Muraru, Ministerul de Finanţe recunoaşte că relocarea rea Vămii nu este neapărat o prioritate. Autoritatea centrală propune o soluție intermediară pentru reducerea aglomerației din capătul CUG-ului: diminuarea numărului de agenți economici care desfășoară operațiuni la Vama Iași, respectiv prin excluderea celor care nu sunt din județul Iași. „În urma verificărilor pentru perioada 1 iulie 2022 – 31 august 2022, s-a constatat că aproximativ 50% dintre operațiunile de punere în liberă circulație efectuate la Biroul Vamal de Frontieră Iași sunt ale agenților economici care nu au sediul în județul Iași, astfel încât s-a solicitat acestuia analizarea oportunității menținerii a tuturor aprobările pentru punere în liberă circulație pentru operatorii economici care nu au sediul sau punctul de lucru în județul Iași”, se arată într-o adresă a Ministerului Finanțelor, pe site-ul Camerei Deputaților, sub formă de răspuns la o interpelare pe temă a deputatului liberal Alexandru Muraru.
Amintim că mai multe voci au susținut necesitatea relocării Vămii în apropierea drumului european și a șoselei de centură, mai ales că în urma unei corespondențe între Vamă și Primăria Miroslava, autoritatea locală s-a arătat dispusă să cedeze un teren de 5.000 mp cu acces rutier facil pentru relocarea Vămii. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau