VESTE PROASTĂ pentru cei care sperau să-și ia în vară un apartament profitând de pandemie. ”NU a renunțat nimeni!”
Dimensiune font:
Mulți dintre cei care voiau să-și cumpere un apartament anul acesta așteaptă să vină criza, doar că nu va veni acum, imediat, în vara aceasta, nu în iunie-iulie-august.
Rmânii care voiau să achiziționeze o locuință anul acesta se întreabă dacă ar trebui să renunțe momentan la visul lor. Va pica piața imobiliară pe termen scurt?
„Sfatul meu pentru români este să aștepte", a spus Adrian Câciu, economist.
Unii așteaptă ca persoanele care deja au semnat un antecontract pentru o locuință să renunțe la el și să le preia ele dând un avans mai mic. Adică dacă X a dat avans, înainte de pandemie, 10.000 euro pentru un apartament gata în noiembrie 2020, iar acum nu mai poate lua credit pentru că fie a rămas fără job, fie i s-a mișcorat salariul, Y poate prelua antecontractul dând doar aproximativ 5000 euro, profitând practic de necazul omului.
Am sunat la un ansamblu rezidențial din zona Uverturii (București), bloc care va fi predat la finalul lunii august. Am întrebat dacă a renunțat cineva la antecontract. Răspunsul a fost negativ.
”Nu a renunțat nimeni la antecontract! Ba din contră! În această perioadă, chiar am vândut câteva apartamente și garsoniere. Dacă intrați pe site, veți vedea că nu mai sunt disponibile”, a fost răspunsul pe care l-am primit.
De altfel, până acum nici prețurile nu au scăzut la ansamblurile rezidențiale care vor fi gata în curând. Cel mai probabil, efectele pandemiei nu se vor resimți acum, ci abia la anul, dovadă că analiștii ne sfătuiesc, dacă nu am contractat deja un apartament, să mai așteptăm.
Mișcarea unor bănci
Unele bănci a crescut de la 15 la 35% avansul minim pentru creditele ipotecare standard. Între timp, românii care voiau să achiziționeze o locuință anul acesta se întreabă dacă ar trebui să renunțe momentan la visul lor. Va pica piața imobiliară pe termen scurt?
„Sfatul meu pentru români este să aștepte", a spus Adrian Câciu, economist, având o vastă experiență în zona analizei și consultanței economice, contactat de DCNews.ro. „În primul rând, să aștepte să se reia Prima Casă pe anul viitor, să se reintroducă acel nou program O familie, o casă. Parlamentul a votat noul program, dar se pare că nu i s-a acordat un plafon. Plafonul pentru Prima casă din 2020 a fost deja epuizat", a explicat acesta.
„Băncile, într-adevăr, își acoperă riscul. Anul acesta, există un mare risc: creditele să fie din ce în ce mai greu accesibile pentru clienți, deoarece scade puterea de cumpărare. Sunt riscuri cu locurile de muncă și așa mai departe”, a precizat economistul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau