VIDEO - „Mă văd cântând pe cele mai râvnite scene ale lumii, alături de mari orchestre”
Dimensiune font:
„Planurile mele de viitor sunt îndrăznețe și mărețe. Mă văd cântând pe cele mai râvnite scene ale lumii, alături de mari orchestre. Văd lacrimi de emoție și bucurie în ochii publicului, iar acest lucru reprezintă cea mai mare satisfacție a mea, ca pianist”, spune Karina Voion, o adolescentă pasionată de pian, care promite să devină un nume cunoscut o dată cu debutul ei ca solist. Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, la Gala Laureaților Concursului Internaținal al Tinerilor Pianiști, care va avea loc pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”. Ea va interpreta Concertul nr. 3 în Re Major de Dmitri Kabalevsky, alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, dirijată de maestrul Cristian Brâncuși. Acest concert este premiul obținut la „Constanta International Competition Festival for Young Pianists”, ediția din 2019. „Am ajuns la această performanță prin multă muncă, perseverență, determinare, ambiție și cel mai important, cred eu, pasiune. La Constanța va fi debutul meu ca pianist solist, un moment important și unic din viața oricărui pianist”, a spus Karina.
A început studiul pianului la vârsta de 5 ani. „Împreună cu mama, ascultam un băiețel de vârsta mea ce interpreta o piesă la pian, la America’s Got Talent. I-am spus mamei că doresc să cânt ca el și așa am ajuns să studiez pianul cu doamna profesor Raluca Amariei, alături de care am făcut primii pași pe drumul muzicii și căreia îi sunt foarte recunoscătoare”, a derulat Karina firul unei povești care a dus-o pe scenă. În prezent, ea este elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, la clasa de pian a doamnei profesor Ana Rusu. Talentul ei a fost dovedit și la numeroasele concursuri naționale și internaționale la care a participat și de la care s-a întors cu multe premii, printre care Premiul I - Finalist și Premiul „Eva Garet” la Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur” (Suceava), Premiul I și Premiul special al Fundației A C C U M, la Concursul Internațional de Pian „Frederic Chopin” (Bacău), Premiul I, la International Music Competition „Dinu Lipatti”, Marele Premiu al categoriei, la Concursul Internațional „Young Academy Award” (Roma, Italia), Premiul II, la International Piano Competition „VILLE DE GAGNY” (Paris, Franța), Premiul I la International Music Competition „Grand Prize Virtuoso” (Viena, Austria). Ea a performat în Concertul de Gală pe scena celui mai renumit centru al muzicii clasice din Viena, Musikverei, Metallener Saal și nu în cele din urmă, Premiul I cu punctaj maxim și Premiul Special - Concert cu Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, la International Competition Festival for Young Pianists (Constanța).
Karina a participat și la cursuri de măiestrie interpretativă, susținute de profesioniști de înaltă ținută, precum prof. dr. Roxana Ota (profesor la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași), Larisa Jar (șef de catedră la Liceul „Ciprian Porumbescu”, Chișinău), Florian Mitrea (laureat internațional și profesor la Royal Academy of Music, Londra), Pavlos Yallourakis (profesor la Ecole Normale de Musique „Alfred Cortot”, Paris), Reto Reichenbach (Elveția), prof. dr. univ. Eugene Alcalay (SUA). În paralel cu activitatea pianistică, timp de doi ani, a evoluat și pe scena Operei Naționale Române din Iasi, în recitaluri și spectacole de operă, în cadrul Corului Juniorii Operei, condus de dirijorul Raluca Zaharia. „A fost o perioadă foarte frumoasă, cu experiențe minunate. M-am dezvoltat ca artist și am privit lumea artei și dintr-o altă perspectivă, dar dragostea mea a rămas pianul”, a mărturisit Karina. Cât despre piesa preferată, recunoaște că îi este greu să aleagă. „Orice compoziție este specială în felul ei, nu pot să spun că îmi displace ceva. Cât despre compozitori, nu îmi este ușor să aleg unul preferat, dar cred ca cel mai mult mă regăsesc în perioada romantică, adică Frederic Chopin, despre care mi se spune că îmi vine mănușă. Îmi plac și Franz Liszt, dar și Robert Schumann ale cărui lucrări mi se par fascinante”, a zâmbit Karina. Talentata pianistă recunoaște că pentru ea muzica este o evadare din lumea cotidiană, colțișorul ei de pace.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau