VIDEO - Cum lucrează echipele lui Umbrărescu la centura Bacăului
Dimensiune font:
Noi imagini cu lucrările de la Centura Bacăului au fost date publicității de un observator constant al proiectului. De data aceasta, imaginile sunt nocturne și arată activitate intensă pe șantier, în lumina proiectoarelor.
În acest moment, Spedition UMB și Tehnostrade SRL, firmele lui Dorinel Umbrărescu, asfaltează podul peste râul Bistrița, construit la nivel de autostradă, scrie zdbc.ro.
Lucrările la Varianta de Ocolire Bacău, primul segment din Autostrada Moldovei (A7), se apropie de finalizare, deși termenul contractual este ianuarie 2022, a notat Asociația Pro Infrastructură.
În prezent stadiul lucrărilor este de aproximativ 85%, existând deja strat de asfalt de uzură pe circa 7 km din cei 16 km ai secțiunii de autostradă. Finalizarea zonelor rămase în urmă precum podul metalic de la Ruși-Ciutea depinde de condițiile meteo din această toamnă.
„Ne exprimăm speranța ca cel târziu în primăvara anului viitor românii să se poată folosi de acest segment deosebit de important de autostradă, iar Municipiul Bacău să fie eliberat definitiv de aglomerația și poluarea produsă de traficul rutier de tranzit”, notează sursa citată.
Sursa: Zdbc.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau