VIDEO: Polițiștii nu s-au lăsat până nu le-au găsit pe fete. Șoferul, 21 de ani, a avut cel mai mult de suferit: i-au luat și permisul, l-au lăsat și fără certificat
Dimensiune font:
Două adolescente de 15 ani au fost filmate ieșite pe gemurile mașinii care circula cu viteză în curbe, în Vaslui. Poliția le-a amendat pe amândouă, iar șoferul a fost sancționat exemplar.
- Șoferul care conducea mașina are 21 de ani.
- Amendă record pentru conducătorul auto.
Poliţiştii vasluieni au efectuat cercetări, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare video în care se vede cum două tinere au ieşit pe geamurile unui autoturism în timp ce acesta se afla în mers. Filmarea a fost postată pe o reţea de socializare, iar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui s-au autosesizat.
Cele două protagoniste implicate în incidentul petrecut pe strada care leagă municipiul Vaslui de suburbia Gura Bustei sunt două minore de doar 15 ani. Una dintre fete este din municipiul Vaslui, iar cealaltă din localitatea Ştefan cel Mare. Împotriva celor două fete, poliţiştii au luat măsura sancţionării cu amendă în cuantum de 217 lei fiecare.
De amendă nu a scăpat nici tânărul care a condus autoturismul pe o distanţă de mai bine de un kilometru cu cele două fete căţărate pe portiere. Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, conducătorul auto este un tânăr de 21 de ani, din municipiul Vaslui.
"Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 3.915 lei şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru 90 de zile. De asemenea, s-a reţinut şi certicatul de înmatriculare al autoturismului." au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau