Vom ajunge la Brașov cu avionul. Două companii vor deja să opereze zboruri
Dimensiune font:
După Blue Air, o altă companie aeriană, Air Bucharest, îşi manifestă interesul pentru a opera zboruri de pe viitorul aeroport de la Ghimbav.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că a reluat discuţiile cu Blue Air, care ar putea opera curse regulate la Braşov, a doua companie interesată de viitorul aeroport fiind Air Bucharest, care ar putea să înfiinţeze curse charter spre destinaţii turistice consacrate din străinătate.
"Am avut întâlniri cu reprezentanţii ambelor companii şi am prezentat stadiul implementării proiectului nostru pe cele trei componente la care lucrăm: construirea infrastructurii aeroportuare, serviciile de navigaţie aeriană şi demersurile privind certificarea aeroportului. În discuţiile purtate, am fost întrebaţi despre traficul pe care îl estimăm pentru anii următori şi despre aşteptările pe care le avem din punctul de vedere al operării aeroportului. Important este faptul că la nivelul conducerilor celor două companii există un interes real de a avea relaţii comerciale cu Aeroportul Braşov", a scris preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, pe Facebook.
Aflați amănunte de pe agerpres.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau