Vot online pentru învăţământ online
Dimensiune font:
Aleşii locali au avizat crearea a 40 de Centre de Educaţionale Online şi au votat corecţiile proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași Velocity”
Ieri a a avut loc a doua şedinţă online a consilierilor locali, de această dată fiind vorba de una extraordinară, determinată de necesitatea alocării de bani pentru sistemul de învăţământ, respectiv de efectuarea unor corecţii pentru un proiect realizat cu fonduri nerambursabile. Întrucât suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ în perioada stării de urgență generate de pandemia COVID-19 a dus la utilizarea metodelor alternative de studiu, platformele online oferind suportul necesar continuării activității didactice, municipalitatea a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune realizarea a 40 de centre de educație online, care vor asigura o legătură video între profesori și elevi. Astfel, prin intermediul unei camere video și a unui microfon de tip lavalieră se va asigura captarea și transmiterea către elevi a imaginii profesorului și a tablei, precum și a explicațiilor verbale. La rândul lui, profesorul va putea recepționa, pe ecranul unui televizor, imagini și sunet cu elevii participanți la cursul online. Suma estimată pentru achiziția echipamentelor necesare este de 291.000 de lei, cu TVA, bunurile respective urmând să fie puse la dispoziția unităților de învățământ doar pe durata stării de urgență. Consilierii locali au formulat şi o serie de întrebări. „Când vor fi comunicate locurile unde vor fi amenajate aceste centre? Se are în vedere faptul ca acestea să cuprindă toate cartierele. Lucrurile trebuie rezolvate rapid întrucât, teoretic, elevii pot vor reveni la cursuri după Paşte”, a spus Florentin Ciubotaru. „Dispozitivele deservesc o altă modalitate de interacţionare între elev şi profesor. Noi am început să sondăm la nivelul furnizorilor ce putem găsi astfel încât să le achiziţionăm într-o săptămână. Le împărţim în toate cartierele, la şcolile ce deţin reţele puternice de internet şi informaticieni astfel încât profesorii să parcurgă o distanţă cât mai scurtă. Nu vor fi dedicate doar şcoliilor respective, ISJ va trebui să programeze locurile unde funcţionează centrele funcţie şi de disponibilitatea profesorilor”, a spus primarul Mihai Chirica. Proiectul a fost votat în unanimitate.
Undă verde pentru Iași Velocity
Un al doilea proiect aflat pe ordinea de zi a făcut referire la modificarea
cifrelor proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași Velocity”. Finanțarea proiectului se va face prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) 2014 - 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, valoarea totală a acestuia fiind de 22.226.523,64 lei, inclusiv TVA. Concret, conform clarificărilor trimise de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, municipalitatea ieșeană trebuie să acopere cheltuielile pentru achiziția autoutilitarei pentru transport biciclete, achiziția a 5.000 de smartcarduri și alte cheltuieli care țin de activitatea de operare și funcționare. Toate tipurile de cheltuieli menționate anterior urmează a fi trecute în categoria de cheltuieli neeligibile, adică trebuie suportate de municipiul Iași. Valoarea totală a cererii de finanțare rămâne neschimbată. Prin intermediul proiectului, a cărui durată de implementare este de 24 de luni, vor fi amenajate 50 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete (62 de amplasamente) și vor fi cumpărate 813 de biciclete inteligente mecanice, 37 de biciclete inteligente electrice și 80 de triciclete pentru seniori și pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, proiectul presupune și implementarea un sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente, cu posibilitatea închirierii cu ajutorul tuturor modalităților electronice, precum și pe baza cardului de acces.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt creșterea cu 3,8% a utilizării deplasărilor cu bicicleta și pietonale, respectiv reducerea emisiei gazelor cu efect de seră cu 1,4%, ambele în anul 2023 (primul an după finalizarea implementării proiectului), față de scenariul „fără proiect”. Şi acest proicet a trecut fără probleme.
Un al treilea proiect votat s-a referit la concesiile pe care EcoPiața trebuie să le facă în rândul comercianților după ce activitatea în diferite puncte de lucru a fost suspendată. Este vorba de comercianţii din Talcioc, Bazar, Târgul de cherestea, care vor achita chirii diminuate. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau