Weekend pe acorduri de chitare, asigurat de Consiliul Județean Neamț pentru iubitorii de folk
Dimensiune font:
În Parcul Cetate din Târgu-Neamț se va desfășura a treia ediție a Festivalului B Zone Folk România
Apusurile zilelor de mâine și poimâine vor fi de neuitat pentru iubitorii de muzică folk care vor veni la festivalul organizat de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu orașul Târgu-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și Casa Culturii „Ion Creangă“, în Parcul Cetate de pe malurile Ozanei.
B Zone Folk România se anunță a fi un eveniment special, după cum spun organizatorii, având în vedere atât vasta apreciere de care s-a bucurat festivalul la primele două ediții, cât și participarea excepțională a artiștilor care vor urca pe scenă.
Printre numele grele ale muzicii de acest gen, care vor veni la Târgu-Neamț, se numără Gheorghe Gheorghiu, Nicu Alifantis și Mirică (sâmbătă seara), Andrei Păunescu și Cenaclul Flacăra, cu Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Radu Gheorghe, Magda Puskas, Cristian Buică, Vanghele Gogu, Walter Ghicolescu, Cătălin Stepa și Trupa „Totuși“ (duminică seara).
Mândria locală va fi sporită și datorită evoluției tinerelor talente locale și zonale, care vor susține recitaluri folk în fața publicului în cele două seri: Grupul de copii „Ariciorii“, Sînziana Ailenei și Grupul „Magic Folk“, Paul Tihan, Andra Andriucă și Bogdan Onofrei, Trupa SPAM, Asociația Culturală „Eu Cred“ din Tașca, Grupul „Zori“, cu Daria Boghean și Teodora Beleaua, Ana-Maria Filip.
Intrarea la festival este liberă.
Așadar, nu vă rămâne decât să vă propuneți să încheiați ultimele două zile ale acestei săptămâni pe acorduri ale muzicii create să pătrundă la inimă! Cu siguranță cele câteva ore de folk vă vor ajuta să depănați amintiri despre trecutele iubiri, despre despărțiri sau împăcări, despre cel mai frumos sentiment pe care îl nutresc oamenii: dragostea!
Vă așteptăm să vă bucurați de o atmosferă de neuitat, pe ritmuri de chitare și refrene mai vechi sau mai noi!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau