Zeci de forţe de ordine păzesc pieţele, dar mieii se vând acum online
Dimensiune font:
* carnea de miel lipseşte, deocamdată, de prin pieţele ieşene, unde găseşti zeci de anunţuri că se livrează doar după comandă fermă pe whatsapp, facebook ori mail * preţurile n-au mai sărit absurd, ca-n anii precedenţi - între 20 şi 30 lei kilogramul * se garantează că tăierile sunt legale şi au viza medicului veterinar * pe raza municipiului şi la comenzi de minim 150 lei transportul e gratuit
Situaţia de duminică din Piaţa Alexandru cel Bun poate fi descrisă foarte bine în termeni fotbalistici: forţă disproporţionată. Având în vedere precedentul şi aşteptându-se la o nouă invazie de bătrânei decişi să-şi facă aprovizionarea de Paşte, autorităţile au decis să înăsprească măsurile de siguranţă în intervalul orar 11.00-13.00. Astfel, pe lângă poliţişti şi jandarmi, la cele două căi de acces rămase în uz (o intrare şi o ieşire), au apărut şi militarii cu kalaşnicoavele lor.
De partea cealaltă, mult mai puţini muşterii decât în ultimele trei duminici. Nicio înghesuială în stradă, oamenii aşteptau disciplinaţi, păstrând distanţarea socială. Poliţiştii de la intrare comunicau cu cei de la ieşire şi ştiau în fiecare secundă numărul precis al cumpărătorilor din piaţă. Număr care nu s-a apropiat în niciun moment de valoarea limită de 100, ci a oscilat între 50 şi 77.
Înăuntru, marfă din belşug, pentru toate gusturile şi pentru toate pungile. Preţuri uşor mai mari decât înainte de pandemie poate doar la preparatele din carne, dar nici aici la toate. Drobul de miel, acum la putere, nu costă mai mult de 22 lei kilogramul. Ouă, câte vrei. Cozonaci, pască şi caş, pe îndestulate. Doar carnea de miel, ioc. Nici în viu, nici la carcasă. Numai anunţuri că se livrează doar după comandă fermă pe whatsapp, facebook ori mail. Preţurile n-au mai sărit absurd, ca-n anii precedenţi. Cam la fel cu carnea de vită, între 20 şi 30 lei kilogramul. Se garantează că tăierile sunt legale şi au viza medicului veterinar, pe raza municipiului şi la comenzi de minim 150 lei transportul e gratuit. Întreb pe unul dintre ofertanţi cum se procedează în cazul bătrânilor, mulţi dintre aceştia nefiind deloc familiarizaţi cu tehnologiile digitale. Îmi răspunde că se pot face şi comenzi telefonice, numărul e, evident, acelaşi ca la whatsapp, dar nu prea le convine această modalitate. Pot apărea probleme la plată. „Dacă-i duc mielul comandat până la uşa apartamentului, iar el se răzgândeşte, nu ies în pierdere? Fac un drum degeaba, iar benzina nu curge la robinet”, îmi spune, uşor hâtru, unul dintre comercianţi. „Cu plata online e mai simplu şi mai sigur”, adaugă acelaşi.
În rest, nimic spectaculos. Poate doar un chioşc ambulant amplasat la colţ de piaţă, într-un unghi mort pentru poliţişti, jandarmi ori militari. Chioşc care vindea vin ori rachiu la pahar, pentru degustat la botul calului. Semn că „bombele” de cartier încep să dea timide semne de viaţă. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau