Petrică Mîțu Stoian a MURIT cu ZILE. Cauza a fost o greșeală în tratamentul cu oxigen hiperbaric

po

Dimensiune font:

| 10-11-2021 11:13

Medicii legiștii au ajuns la concluzia că Petrică Mîțu-Stoian a murit din cauza unui șoc traumatic suferit pe fondul tratamentului cu oxigen hiberbaric. Conform surselor medicale citate de antena3.ro, încă din urmă cu două zile se știa că aceasta a fost cauza decesului.

Acum, în urma autopsiei, s-a putut remarca ruptura alveolelor pulmonare. Sursa citată a notat că ruptura poate avea legătură și cu tratamentul cu anticoagulante primit de interpret.

Practic, în loc să-l ajute, tratamentul amintit nu a făcut altceva decât să faciliteze șocul traumatic. În acest context, surorile celebrului cântăreț de muzică populară au lansat acuzații grele în direcția medicilor.

Totodată, acestea vor să se afle adevărul din spatele decesului care a provocat multă tristețe în rândul celor care au apreciat carierea lui Petrică Mîțu-Stoian.

Petrică Mîțu Stoian a murit cu zile
„Petrică a murit cu zile. A fost o greșeală acolo (n.r. – la clinica din județul Caraș-Severin în care interpretul a urmat tratamentul). Petrică nu s-a dus bolnav, s-a dus să se trateze.


Nu l-aţi tratat, l-aţi omorât! Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. S-a dus cu o speranţă să creadă că va veni mai bine de acolo şi asta mă pune pe gânduri că ceva s-a întâmplat. Ceva nu a fost cum trebuie″, a spus una dintre surori marţi seară, la Antena 3.

Prin urmare, nna dintre a fost chemată la audieri de oamenii legii și a declarat că nu îl acuză pe doctorul care s-a ocupat de fratele său. Totuși, cere cere „să nu mai moară oameni cu zile″.

Cât de vinovat este doctorul de la clinica privată?
„Domnul doctor să urmărească dosarele pacienţilor mai amănunţit şi să vadă dacă este voie să se intre în camera respectivă sau nu este voie. Să se specializeze mai bine″, a precizat femeia în emisiunea Sinteza Zilei.

După moartea cântărețului de muzică populară s-a aflat un alt pacient internat la clinica unde se trata Mîțu Stoian a ajuns la spital cu hemoragie toracică.

Se pare că bărbatul a urmat același tratament pe care l-a urmat și artistul. Așadar, el a fost internat recent la secția de Urgențe a spitalului Județean Reșița după tratamentul cu oxigenoterapie în camera hiperbară. În prezeznt, cercetările vizează uciderea din culpă, dar personalul de la clinica privată din Reșița nu a fost citat în dosar, conform antena3.ro. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
România, rușinea Europei. Canalizarea reprezintă un lux pentru multe milioane de români
26/06/2024 17:26

Datele publicate de Institutul National de Statistică indică faptul că la nivelul anului 2023 aproximativ 40% dintre gospodăriile din Romania incă aveau toaletele in fundul curtii. In cifre, acest lucru s ...

Românii care folosesc apa de la robinet pentru a uda în grădină pot fi amendați
25/06/2024 13:28

Apa de la robinet nu trebuie folosită pentru udatul grădinii. Din cauza temperaturilor tot mai ridicate din ultima perioadă, furnizorii fac apel către consumatori să nu folosească resursele in mod irespon ...

Scandal mondial! Presa slovacă scrie despre un blat la meciul România - Slovacia! Vom ajunge sigur în optimi
23/06/2024 11:07

Nici bine nu s-au răcorit spiritele după ce Romania a fost invinsă de Belgia, că presa din Slovacia a inceput speculatii fierbinti. Un celebru jurnalist scrie că meciul Romania - Slovacia ar fi deja aranaj ...

O fetiță de doar 6 ani, din Olt, s-a aruncat de la etaj din cauza concubinului mamei
21/06/2024 12:30

O fetită de doar 6 ani, din Olt, s-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului, după ce mama sa a fost amenintată de concubin. Tatăl fetitei spune că micuta plangea mereu din cauza scandalurilor provocate de ...

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în minivacanţa de Rusalii
21/06/2024 10:45

Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor şi Internelor (MAI) vor fi mobilizaţi pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentelor care vor avea loc in toată ţara, in minivacanţa de Rusalii, ...

Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, calificată în finală la 4x100 metri
20/06/2024 16:49

Ştafeta Romaniei, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, Mihai Gergely şi David Popovici, s-a calificat in finală la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. ...

Bărbat de 73 de ani, ținut cu forța într-o anexă a unei rude
19/06/2024 18:58

Poliţiştii din Constanţa au găsit un bărbat de 73 de ani care era ţinut cu forţa intr-o anexă din curtea unei rude, iar anchetatorii au stabilit că el nu avea urme de violenţă pe corp şi a fost inte ...

Vești proaste pentru românii care vor să-și cumpere locuințe. Ce urmează în perioada următoare
18/06/2024 22:49

Luna iulie vine cu schimbări in ceea ce priveste ratele romanilor, in cazul celor care au deja un credit, dar si cu scumpiri semnificative pentru cei care nu au incă rate la bancă, dar se gandesc să isi cum ...

România, debut cu victorie la Euro-2024: Klaus Iohannis, mesaj pentru tricolori
17/06/2024 20:18

Echipa natională de fotbal a Romaniei a invins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, in primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gandit de E ...

Un nou caz „Bodnariu”, în Suedia? Două fete de 10-11 ani au fost luate dintr-o familie de români. Sen. Titus Corlățean: Două fete, cu cetățenia română exclusivă, sunt ținute ilegal și abuziv de statul suedez
17/06/2024 15:52

Un nou caz „Bodnariu” este pe cale să explodeze in tările nordice, de data aceasta in Suedia. Două fete, de 10, respectiv 11 ani, au fost luate de statul suedez, după ce una dintre copile a incercat s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei