Cum va arăta noul guvern. Mihai Tudose, informații despre negocieri
Dimensiune font:
Mihai Tudose a vorbit despre negocierile dintre partide pentru formarea guvernului, dar și despre ce pretenții ar putea avea PSD-ul.
"A avut loc o întâlnire săptămâna aceasta între forțele pro-atlantice, pro-europene, care au semnat un acord privind constituirea grupurilor și majorităților în Parlament. Este o întreagă procedură în acest sens, pentru stabilirea majorității. Trebuie stabilite birourile permanente, comisiile. Negocierile sunt în curs, este semnat un acord de principiu între PSD, PNL, USR, UDMR și minorități. Să vedem în ce măsură, în momentul în care încep lucrurile să avanseze, această coaliție poate să funcționeze. Vom strânge mai mult de 65% din voturi, dar depinde și de numărul de mandate care vor fi validate. După ce se întâmplă această intrare în funcționare a parlamentului, se fac majorități de guvernare. De aici încolo începe o altă negociere, unde trebuie să se stabilească premierul," a spus Mihai Tudose.
În opinia mea, partidul care a câștigat alegerile ar trebui să aibă pretenția să dea premierul, dar nu suntem neapărat blocați în acest punct.
E foarte greu să faci o majoritate fără PSD, prin numărul de mandate pe care le are. Am stabilit că PSD-ul dorește să facă parte din această coaliție. Despre dorința celorlalți parteneri, vedem de săptămâna viitoare," a mai spus Mihai Tudose
Ar putea cere PSD și premierul, dar și candidatul la prezidențiale?
Tudose a fost întrebat de asemenea dacă, în condițiile în care PSD va cere funcția de premier, în cazul în care se va merge cu un candidat comun la prezidențiale, social-democrații ar cere și această funcție.
"Nu mai departe de acum 6 luni, PSD-PNL a mers în fața poporului român în acea formulă de listă comună la europarlamentare. Am avut listă comună și în diverse consilii județene și primării, și s-a dovedit a fi o rețetă a succesului. Românii au apreciat acest lucru pentru că s-au săturat de scandal. Cumva, acel scrutin a validat acest tip de convenție care funcționează cu succes cam în 90% din țările Uniunii Europene. Mai mult, funcționează cu succes și la Parlamentul European, Comisia Europeană. În toată Europa a intervenit această fragmentare dusă chiar la extrem de partide. Poate ne-a dat Dumnezeu o palmă: uite ce pățiți dacă nu sunteți cuminti. Ar trebui să stăm la masă, învățându-ne lecția și să facem din nou o coaliție a forțelor pro-Europe, pro-NATO, pro-drumul cel bun.
Domnul președinte Ciolacu a spus toată campania că PSD-ul are ca linie directoare să împartă puterea. Eu nu vreau să folosesc nume. Este ceva normal ca partidul care dă președintele să nu aibă și premierul. Să fie o coaliție, adică să împartă puterea. Dacă rămânem sănătoși la minte și considerăm că este cea mai bună soluție o alianță care să aibă un tip de candidat comun la prezidențiale, să genereze toate celelalte structuri: Camera Deputaților, Senat, Guvern, împreună, este evident că lucrurile trebuie echilibrate pentru a nu se ajunge la postura în care cineva să decidă tot: adică suntem mulți, dar volanul e numai la unul. Împărțim puterea, asigurăm și un echilibru și un parcurs bun al României, ca să evităm derapajele. Deocamdată suntem la primele mutări, de aici încolo avem mai multe variante. Când vom ajunge la ultimul pion de tablă, atunci posibilitățile vor fi mai reduse. De abia acum începe partida," a mai spus Tudose.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau