Elena Udrea nu scapă de pușcărie
Dimensiune font:
Elena Udrea nu pare să aibă sorții de partea ei în aceste zile. Înalta Curte i-a respins și ultimul recurs în casație făcut în dosarul Gala Bute, așa că fostul ministru rămâne după gratii.
“Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de condamnaţii Udrea Elena Gabriela şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 170 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2022”, apreciază magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel că Elena Udrea trebuie să plătească și cheltuielile de judecată, după ce că nu a primit nici sentința pe care o aștepta. Totuși există si vești bune. Fostul ministru așteaptă cu interes și procesul în care este judecat alături de Ioana Băsescu, nu de alta, dar judecătorii de la Înalta Curtea au stabilit că prescripția a curs în perioada 2018-2022 când nu au existat reglementări legale cu privire la acest aspect, așa că cele două ar putea scăpa de acel dosar, dacă decizia Înaltei Curți va fi pusă în practică de judecătorii aceleiași instanțe.
De altfel Elena Udrea așteaptă să vadă ce vor spune judecătorii de la Judecătoria Sector 1 acolo unde a contestat executarea pusă la cale de ANAF, proces care ar putea să lea celor de la Fisc socotelile peste cap. Mai ales că până în acest moment niciunul dintre bunurile fostului ministru nu a fost vândut în cadrul primei licitații.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau