Generalul român decorat de SUA în Irak și Afganistan pune degetul pe rană. Avertismentul care le dă fiori ucrainenilor

Dimensiune font:

| 05-04-2024 00:39

Ucraina se află într-o situație delicată pe front, într-un moment în care nu mai beneficiază de același sprijin din partea Occidentului. Fără muniție și cu tot mai puțini oameni dispuși să se înroleze pentru a-și risca viața, ucrainenii rezistă cu greu, dar acestea nu sunt singurele mari probleme pentru Kiev.

Ucraina face tot mai greu față invadatorilor ruși, iar după eșecul contraofensivei din vara anului trecut și după căderea Avdiivkai situația e tot mai complicată. Apelurile președintelui Volodimir Zelenski au tot mai puțin ecou chiar și printre conaționali, dovadă că efortul de mobilizare al Ucrainei este îngreunat de entuziasmul în scădere al populației.

De altfel, un proiect de lege care ar permite o mobilizare importantă nu a trecut încă de Parlament și a stârnit numeroase critici în rândul opoziției.

În acest timp, superioritatea rușilor pe front este zdrobitoare. Dacă numărul militarilor ruși nu este cu mult mai mare, mijloacele de care dispun forțele invadatoare sunt net superioare.

Fin analist militar și cu o experiență incontestabilă, generalul (r) Dan Grecu are studii în Canada, Belgia și Italia și e doctor în științe militare și informații. A fost șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiile din Irak și Afganistan, dar și observator militar în Misiunea ONU din Etiopia și Eritreea și șef al Echipei Române de Legătură la Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, Afganistan.

De adăugat și că generalul Dan Grecu are numeroase medalii naționale și internaționale, iar dintre ultimele sunt de amintit Medalia pentru merite deosebite a Forțelor Terestre ale SUA (US Army Commedation Medal), Medalia ONU cu semnul „2 silver” pentru misiunea UNMEE și Medalia NATO pentru operații ,,non article five”.

Rușii nu au rivali în războiul electronic

Generalul Grecu este îngrijorat de situația de pe front, însă nu atât de faptul că rușii dețin un armament mai sofisticat și cantități de muniție aparent interminabile, cât de faptul că Rusia punctează în ultimele luni și în așa-numitul „război al dronelor”, chiar acolo unde la începutul ostilităților ucrainenii reușeau să pună cele mai mari probleme.

El avertizează că acesta este unul dintre detaliile importante care pot conta în stabilirea deznodământului războiului, așa că ucrainenii trebuie să găsească soluții pentru a-și contracara inamicul.

Nu gasesc

Generalul Dan Grecu. FOTO: Adevărul

„Pe frontul din Donbas, rușii dispun deja de un număr dublu de astfel de mijloace, pe care le operează 24/24 și 7/7; chiar dacă această evaluare este exagerată, este evident că dacă la începutul războiului Ucraina a depășit Rusia în ceea ce privește atacurile cu drone, în prezent balanța înclină în favoarea forțelor ruse”, explică generalul

Iar aici intervine o nouă discuție. Armata rusă are o superioritate covârșitoare atunci când vine vorba despre războiul electronic. De altfel, încă din timpul Războiului Rece armata rusă nu avea rival nici măcar în NATO la acest capitol.

„La acest rezultat a contribuit și contracararea dronelor adverse, realizată prin tactici, tehnici și proceduri ale războiului electronic (EW). Forțele armate ruse sunt experimentate în acest domeniu încă din vremea Războiului Rece, când scopul lor prioritar era contracararea puterii aeriene a NATO. Referindu-ne strict la actualul „război al dronelor” menționez că rușii utilizează trei metode de bază pentru contracararea dronelor adverse: bruiajul, înșelarea radioelectronică și folosirea laserelor de înaltă energie”, detaliază generalul Grecu.

Bruiajul rușilor nu are încă antidot

El a explicat și cum funcționează bruiajul rușilor, care practic neutralizează cea mai mare parte a dronelor adversarilor.

„Prin bruiaj, instalațiile (folosite de altfel și de ucraineni) trimit semnale electromagnetice puternice care pot face ca o dronă țintă să cadă la sol, să devieze de la curs sau chiar să se întoarcă la locul de lansare și să-și atace propriul operator. Înșelarea radioelectronică vizează crearea prin impulsuri electromagnetice a unor semnale care imită ținte reale, dar care în fapt deturnează drona spre o țintă inexistentă, aflată într-o zonă în care explozia la presupusul obiectiv nu afectează propriile trupe. În fine, armele laser utilizate contra dronelor sunt sisteme avansate de apărare care utilizează înalta energie produsă de lasere pentru a neutraliza dronele prin direcționarea unui fascicul de lumină concentrat către țintă, provocând funcționarea defectuoasă, supraîncălzirea prematură sau pierderea controlului, făcând-o inoperabilă”, adaugă generalul Grecu.

Nu gasesc

Rușii conduc ostilitățile și grație sistemelor de război electronic FOTO: RIA Novosti

Și asta nu este tot. Rușii au adus pe front tot mai multe sisteme performante, care înclină evident balanța în favoarea lor. Practic, doar eroismul ucrainenilor, care luptă pentru fiecare metru pătrat de pământ, a făcut ca invadatorii să nu spargă frontul, însă perspectivele nu sunt deloc optimiste.

„Sunt multe sisteme de bruiaj pe care rușii le folosesc în apropierea liniei de contact și menționez aici doar sistemele Pole-21 și Murmansk, ambele de nivel tactic, dispunând de un sistem de antene cu înălțimi de peste 30 m, dispuse pe vehicule blindate și cu o rază de acțiune de până la 150 km2, sisteme care pe lângă capacitatea de bruiaj au și o mare mobilitate, rușii având resurse să desfășoare astfel de sisteme la fiecare 10-15 km de front”, mai spune el.

Eficiența sistemelor aduse de ruși pe front este evidentă și este recunoscută chiar și de către ucraineni.

„De asemenea, conform unor surse ucrainene și occidentale, rușii au trecut la desfășurarea în apropierea zonei de contact a sistemelor Rosehip-Aero, sisteme montate pe camioane de transport, care s-au dovedit a fi deosebit de eficiente împotriva dronelor ucrainene, putând bloca/deturna dronele, dar și oferi coordonatele operatorului inamic, cu o precizie de un metru, pentru a-l anihila cu focul artileriei sau prin altă metodă”, completează generalul Grecu.

Există informații potrivit cărora EW-ul rus a afectat inclusiv precizia loviturilor HIMARS sau a proiectilelor Excalibur folosite de obuzierele de calibru 155 mm.

„Personal nu am suficiente date să confirm acest lucru, pentru că pe de o parte rușii exagerează, iar ucrainenii minimalizează această posibilitate, dar teoretic acest lucru este foarte posibil, atâta timp cât sistemele de război electronic ale rușilor sunt capabile să bruieze eficient sistemele GPS folosite pentru lovirea țintelor. La fel de adevărat este că sistemele ante-menționatele Pole-21, Murmansk sau Rosehip-Aero bruiază și propriul sistemul de poziționare, GLONASS. Totuși, informațiile captate de agențiile de știri în urma discuțiilor cu militari ucraineni, ca și analize independente, par să confirme acest lucru”, încheie generalul Dan Grecu.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Crin Antonescu lămurește declarația dată Securității: 'Am fost o victimă, nicidecum un colaborator. Cer ca această declarație să fie făcută publică'
15/04/2025 19:44

 „Nu am fost niciodată, sub nicio formă, colaborator al Securitătii, cu atat mai putin nu am făcut politie politică. Nu am avut nicio relatie cu Securitatea, alta decat in calitatea de urmărit. ...

Digitalizarea administrației: certificatele de stare civilă pot fi solicitate și primite online
15/04/2025 12:35

 Din 2025, Romania face un pas major către digitalizarea administratiei: certificatele de stare civilă pot fi solicitate si primite online. Este vorba despre actele esentiale – de nastere, căsăto ...

Al treilea sondaj de opinie care confirmă schimbarea ierarhiei în cursa pentru prezidențiale
15/04/2025 11:05

 Cursa pentru alegerile prezidentiale din mai 2025 devine tot mai intensă, iar ultimele sondaje de opinie reflectă schimbări semnificative in preferintele electoratului. Un sondaj realizat de AtlasInte ...

Demnitarii și membrii Guvernului nu mai au voie să primească
14/04/2025 12:41

 Un număr mare de demnitari inalti, inclusiv membrii Guvernului, va avea interdictie la cadouri in timpul exercitării mandatului, se arată in legea promulgată luni, 14 aprilie, de presedintele interima ...

Sondaj CURS - Clasamentul candidaților după prima săptămână de campanie oficială
14/04/2025 09:44

 Centrul de Sociologie Urbană si Regională (CURS) a publicat cea mai nouă cercetare de tip Omnibus.      &n ...

Săptămână de foc în relația România - SUA. O delegație americană vine în țara noastră. Cu cine se va vedea
13/04/2025 21:54

 La inceputul săptămanii viitoare soseste in Romania o delegaţie importantă a Congresului American. Informatia a fost confirmată de Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial pe probleme de securita ...

Prezidențiale 2025 / Lavinia Șandru vrea ca statul să plătească despăgubiri victimelor abuzurilor administrative
11/04/2025 18:34

Lavinia Sandru (PUSL), propunere radicală in cursa prezidentială: despăgubiri de minimum 10.000 de euro pentru victimele abuzurilor autoritătilor Candidata Partidului Umanist Social Liberal la alegerile pr ...

Elena Lasconi, despre candidatura sa: Nu pot fi cumpărată și nu joc rolul unei monede de schimb
11/04/2025 18:30

Elena Lasconi reactionează după deciziile interne din USR: „Nu sunt de vanzare si nu voi fi folosită ca monedă de schimb” Vineri, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidentiale si presedi ...

Atenționare MAE: Manifestații de amploare în Belgrad și în alte centre urbane din Serbia
11/04/2025 18:21

Ministerul Afacerilor Externe le adresează un avertisment cetătenilor romani care se află in Serbia, intentionează să tranziteze această tară sau să se deplaseze spre/dinspre Serbia pe cale rutieră: in ...

Educația financiară nu mai este opțională, ci absolut esențială
11/04/2025 13:54

Presedintele interimar Ilie Bolojan consideră că alfabetizarea financiară reprezintă o conditie indispensabilă pentru buna functionare a unei societăti contemporane si bine organizate. Acesta a transmis, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei