Justiția pornește PE URMELE afaceristului Buzăianu - Nu este de găsit pentru a fi audiat MARTOR în dosarul Elenei Udrea

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 07-06-2021 13:23

Curtea de Apel București trebuia să îl audieze, luni, pe omul de afaceri Bogdan Buzăianu, ca martor, în dosarul de mare corupție în care fostul ministru Elena Udrea este judecat pentru fapte de trafic de influență și spălare a banilor.

 

 
Concret, pentru luni, instanța bucureșteană l-a citat prin procedură pe omul de afaceri în Franța dar procedura de citare nu a revenit la dosarul cauzei.



 

În acest context instanța a arătat că va solicita unui alt martor din dosar, omul de afaceri Radu Budeanu, audiat deja ca martor în acest caz, să pună la dispoziție detalii mai precise privind localizarea lui Buzăianu.

Este cunoscut faptul că cei doi oameni de afaceri sunt prieteni și ambii au un grad de implicare în faptele pentru care este judecată acum Elena Udrea.

Radu Budeanu a făcut acord de recunoaștere a vinovăției la DNA, iar speța se află în prezent pe rolul Tribunalului București.

Instanța a stabilit astfel citarea din nou a martorilor din dosar și a stabilit două termene, unul in 22 iulie și altul în 27 septembrie.

Dosarul Hidroelectrica a fost inițial trimis în judecată în decembrie 2017 iar după doi ani în care a stat în faza camerei preliminare un magistrat al CAB a stabilit că acesta trebuie restituit pe fondul vicierii procedurii obținerii unor probe.

 ..

După restituire anchetatorii DNA au refăcut probele și au retrimis cazul în instanță în 11 februarie 2019, moment de la care speța a trecut de faza camerei preliminare după ce judecătorii au stabilit că de această dată toate probele sunt conform obținute iar rechizitoriul legal întocmit.

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` ...

DNA a notat în rechizitoriul acestui dosar că în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

Din suma promisă, fostul ministru ar fi primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

 

Despre această creanță a vorbit ca martor la DNA Bobby Păunescu, acționar al B1Tv, și a explicat la acea vreme contextul în care a fost împrumutat cu 900.000 de euro de către omul de afaceri Buzăianu.

Pentru respectivul împrumut Păunescu ar fi garantat cu 90 la sută din acțiunile pe care le deținea la publicația Evenimentul zilei.

Aceste acțiuni ar fi ajuns ulterior la Elena Udrea în cadrul acestui circuit.

 

Citeşte întreaga ştire: Omul de afaceri Bobby Păunescu a fost audiat, ca martor, la DNA în dosarul Hidroelectrica, în care sunt vizați Elena Udrea și Bogdan Buzăianu

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 de euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.

Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:

 

- că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;

- că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;

- că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute. 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:03

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Tomac a remarcat o schimbare majoră în abordarea Kremlinului: 'Tratează România ca un stat satelit al Moscovei!'
15/01/2025 11:07

Politica antirusească a autorităţilor de la Chişinău poate avea drept consecinţă incetarea existenţei acestei ţări ca stat, a avertizat consilierul prezidenţial rus Nikolai Patruşev. Mana dreaptă a ...

Presa din Ungaria, despre reorganizarea administrativ-teritorială dorită de PSD: Se pregăteşte o reformă dezavantajoasă pentru maghiarii din Transilvania
15/01/2025 10:55

Reorganizarea administrativ-teritorială din Romania a apărut din nou pe ordinea de zi. De data aceasta cel mai mare partid de guvernămant ar intocmi un proiect de lege despre "reforma" care i-ar putea afecta ...

Fostul premier Petre Roman, audiat în dosarul „Mineriadei
15/01/2025 10:41

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineată la Parchetul General pentru a fi audiat in dosarul Mineriadei din iunie 1990, in care este acuzat de săvarsirea de infractiuni contra umanitătii. ...

Negrescu crede că instituțiile statului ar trebui reduse cu cel puțin 40%. 'Cheltuieli uriașe cu aparate publice în care pilele partidelor sunt în prim plan'
15/01/2025 09:36

Economistul Adrian Negrescu a vorbit despre necesitatea urgentă a reformei aparatului bugetar din Romania. Potrivit acestuia, numărul institutiilor statului ar trebui redus cu cel putin 40%, intrucat multe di ...

Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
15/01/2025 09:34

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader, marti seară, la Antena3 CNN, despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile prezidentiale. El a admis, insă, că ...

Ce primește Elena Lasconi în schimbul retragerii din cursa pentru Palatul Cotroceni. Dezvăluirile Lavinei Șandru: Urmează zile interesante
15/01/2025 09:30

Elena Lasconi ar putea să se retragă din cursa pentru Cotroceni, insă această mutare ar avea un pret destul de important. Potrivit Laviniei Sandru, coordonator comunicare PUSL, au existat discutii intre Ele ...

Primul sondaj în Groenlanda, după interesul lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
14/01/2025 13:07

Un nou sondaj a arătat că majoritatea respondentilor din Groenlanda sustin aderarea la Statele Unite. Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling si publicat duminică, 57,3 % dintre respondenti sunt de ...

Fostul purtător de cuvânt al lui Băsescu, opinie despre protestul AUR: Își vor țara înapoi golanii, cei care au chiulit întreaga școală, analfabeții funcționali
14/01/2025 08:49

Fostul purtător de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Bogdan Oprea, critică, intr-o postare pe Facebook, protestele organizate de partidul AUR, duminică, si sustine golanii isi vor tara inapoi. „Foar ...

Biden, în ultimul său discurs de politică externă: 'America domină competiţia internaţională'
14/01/2025 08:44

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activităţii administraţiei sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt in prezent lider in "competiţia internaţională". Liderul american susti ...

Ilie Bolojan, reacție la 'gluma proastă' făcută de Marcel Ciolacu pe TikTok: 'Uneori și glumele pot costa'
14/01/2025 08:38

Presedintele PNL Ilie Bolojan a fost invitat luni, la Digi24, să comenteze schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu si Alfred Simonis de pe TikTok privind voturile PSD care s-au dus la George Simion. „Uneor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei