ONU laudă specialiştii SPP din România
Dimensiune font:
Organizaţia Naţiunilor Unite a postat pe pagina de twitter UN Security un mesaj de apreciere şi mulţumire la adresa specialiştilor din Serviciul de Protecţie şi Pază din România
„Parteneriatele strategice cu România au consolidat serviciile de protecţie apropiată ale UNDSS (Departamentul de siguranţă şi securitate al ONU n.e.). Aceste servicii permit desfăşurarea activităţilor înalţilor funcţionari ai ONU în timpul exercitării atribuţiilor lor, în special în zonele cu risc ridicat”, se arată în postare.
România, prin SPP, a devenit partener al ONU în programul pregătirii personalului de securitate şi protecţie. Un memorandum a fost semnat în 2009 şi a fost valorificat prin numeroase participări ale personalului SPP în misiuni ONU pe mai multe continente, în ţări precum Afganistan, Sudan sau Libia. În prezent, SPP are zeci de specialişti cu o bogată experienţă în zone de conflict. O parte dintre aceştia au devenit instructori pentru specialişti în domeniu din alte ţări.
Tot cu sprijinul ONU, SPP a creat la Bucureşti un Centru de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate (CEPS), unde personal ONU specializat în protecţie participă la pregătiri pentru misiuni internaţionale.
CEPS a devenit deja o structură internaţională, fiind implicat în programe de pregătire atât pentru personal specializat ONU, cât şi pentru diverse tipuri de misiuni UE şi NATO.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau