Traian Băsescu, critici la adresa serviciilor: „Au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”/ „Informații au fost, decidenții nu au acționat”
Dimensiune font:
Fostul preşedinte Traian Băsescu a acuzat serviciile de informații că au asistat pasive la campania ilegală în favoarea lui Călin Georgescu, fără să transmită Parchetului datele de care dispuneau de mai multă vreme. Astfel, s-a ajuns în situația în care doar românii mai pot salva orientarea occidentală a țării.
Traian Băsescu a afirmat că instituțiile statului s-au dovedit incapabile să contracareze campania lui Călin Georgescu și că „au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”.
„Au ratat şi atunci se transferă totul în responsabilitatea uriaşă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminica seara. Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum ne propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”, a declarat Traian Băsescu.
Referitor la autosesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile nelegalităţi în ceea ce priveşte provenienţa şi utilizarea banilor folosiţi pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către susţinătorii săi, Traian Băsescu a spus că este „foarte târziu”, cu atât mai mult cu cât „instituţiile statului au avut foarte multe informaţii despre beneficiarii de finanţări”, potrivit notei SRI, „o listă destul de largă de influenceri folosiţi în campania domnului Georgescu”.
„Oare de ce aceste informaţii, care n-au fost strânse ieri, şi nici alaltăieri, şi nici în ziua CSAT-ului, ci au fost rodul unei activităţi de informare pe care a făcut-o SRI-ul, de ce aceste date, cu influencerii, spre exemplu, n-au fost transferate Parchetului de multă vreme?”, s-a întrebat Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că s-a întâmplat „ceva grav în funcţionarea cooperării dintre instituţiile statului”.
„În penultima pagină a documentului SRI se arată că prima sesizare a TikTok cu privire la faptul că se desfăşoară o campanie de promovare a lui Călin Georgescu în mediul TikTok a fost făcută în 2020, iar în 2021 TikTok a concluzionat că este o activitate suspectă şi a informat autorităţile române. În aceeaşi notă a SRI se mai spune că la nivelul platformei TikTok a mai fost identificată o activitate de promovare maximă derulată în ultimele două săptămâni pentru susţinerea Partidului Oamenilor Tineri (POT), partid suveranist înfiinţat în 2023. Deci SRI a surprins şi cele două săptămâni de susţinere ale POT. Marea problemă este de ce informaţiile nu au fost utilizate în procesul decizional şi de ce Parchetul nu a fost informat despre aceste lucruri din momentul în care s-au produs. Este extrem de grav şi arată că statul nu funcţionează”, a afirmat Băsescu.
În opinia fostului preşedinte al României, instituţiile statului nu se corelează între ele în acţiuni care ţin de siguranţa naţională. „Concluzia este că informaţiile au fost, dar problema este că decidenţii nu au acţionat”, a spus Băsescu.
Fostul preşedinte a adăugat că este o lecţie extrem de dură pentru instituţii şi care arată o „depreciere a statului”. „Suntem la 35 de ani de la Revoluţie şi constatăm că nu putem organiza în siguranţă un rând de alegeri. Vă daţi seama unde suntem? Vă daţi seama ce nivel de depreciere a capacităţii statului român de a se proteja?”, a spus Băsescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau