ARTĂ în GĂMĂLIA unui AC. Sculpturi incredibile făcute de un artist între două BĂTĂI de INIMĂ
Dimensiune font:
Willard Wigan, un artist de 59 de ani din Marea Britanie, reuşeşte să surprindă cu talentul său incredibil. Astfel, creează o serie de sculpturi miniaturale care încap în gămălia unui ac. Mai mult, ca să nu îi tremure mâna, el lucrează doar între două bătăi ale inimii.
Bărbatul este cunoscut în întreaga lume drept un micro-sculptor, iar operele sale de artă sunt considerate a "opta minune a lumii". Bărbatul, din Birmingham, a reuşit să îi sculpteze pe preşedintele Obama alături de familia sa, pe Pinocchio şi chiar pe Usain Bolt.
Artistul povesteşte cum şi-a descoperit această pasiune încă de la vârsta de cinci ani, când a început să construiască locuinţe pentru furnici după ce a realizat că şi ele au nevoie de case. Fiecare operă de artă are nevoie de cel puţin trei luni de muncă, mai ales că lucrează doar între bătăile inimii pentru a reduce tremurul mâinilor. În prezent, sculpturile sale pot fi vizionate în cadrul unei expoziţii ce are loc în Biblioteca din Birmingham.
"Când eram copil, evadam într-o lume fantastică. Acum, copii din oraş au biblioteca din Birmingham la picioare unde au acces la milioane de poveşti care să le impulsioneze imaginaţia", a declarat Willard Wigan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau