Ce face o femeie-preot. Confesiunile unei femei-vicar din Germania

Simona Liță este preot-femeie, în Germania. Ce interesant, nici măcar nu există nume de profesie pentru femei în această branșă în România (preoteasa e soția preotuluila noi, nu femeia cu meserie de preot), trebuie să-i spunem preot-femeie!

Ce spune ea despre profesia ei:

Numele meu este Simona Liță și sunt de profesie vicar, în curând preot-femeie, de confesiune evanghelică (protestantă). În confesiunea mea, vicarul este cineva care face practică într-o comunitate pe lângă un preot, pentru a deveni preot. După studiul teologic protestant evanghelic la Sibiu, în limba germană, a urmat vicariatul în Germania.

Am aceleași atribuțiuni și drepturi în jobul meu că a unui preot sau preot-femeie (nu folosesc termenul de “preoteasa”, deoarece în România are o cu totul altă conotație).

Atât la orele de religie, cât și la slujbe, nu mi s-a inoculat imaginea unui Dumnezeu care pedepsește, care se supără pe noi. Ci contrariul: Dumnezeu ne iubește, nu trebuie să îi dovedim lui nimic ca să ne accepte și Dumnezeu nu ne dorește răul. Imaginea această m-a ajutat foarte mult în alegerea meseriei mele.

Ce fac eu practic în funcția mea de vicar-femeie? Pregătesc și țin slujbe, înmormântări, cununii și botezuri, slujbe pentru familii cu copii, slujbe pentru copiii de la grădiniță, slujbe pentru copii de la 0-3 ani. În afară de slujbe mai sunt și multe alte diferite atribuțiuni pe care trebuie să le îndeplinesc: profesoară, contabilă, manager, duhovnic (pentru care am făcut și câteva cursuri de psihologie și de arta comunicării). Particip la orele de la școală și predau ore de religie. La școală am un alt mentor și anume o profesoară care mă îndrumă și îmi arată cum se predau orele de religie pentru a forma anumite competențe la elevi care îi vor ajuta tot restul vieții.

Într-o comunitate sunt foarte multe lucruri de făcut și de aceea sunt și foarte multe ședințe cu epitropii (presbiterii), la care particip. De exemplu: ținem sau nu acum pe timp de corona slujbe în biserică? Care dintre clădiri trebuie reparate, renovate? Angajare de personal la grădiniță (în Germania sunt multe grădinițe sub tutela bisericii evanghelice și catolice.) În afară de ședințe, mai fac și vizite la oameni acasă sau la spital sau în căminele de bătrâni.

Din liceu mi-am dorit să fac asta. Din clasa întâi am mers la slujbe pentru copii, apoi pentru tineret. Preotul preferat ne permitea (copiilor și tinerilor) să mai și râdem în timpul slujbei și ne întreba după slujbă ce aveam de comentat la predica lui și se înfiripa o discuție foarte interesantă, în care aveam de fiecare data impresia că ne ia în serios și îi pasă de părerea noastră. Unele păreri și impresii ale noastre le introducea în predici. Aceeași impresie am avut-o și la școala de profesori de religie. Eu am făcut ore de religie creștină, confesiunea evanghelică. Atât la orele de religie, cât și la slujbe, nu mi s-a inoculat imaginea unui Dumnezeu care pedepsește, care se supără pe noi. Ci contrariul: Dumnezeu ne iubește, nu trebuie să îi dovedim lui nimic ca să ne accepte și Dumnezeu nu ne dorește răul. Imaginea această m-a ajutat foarte mult în alegerea meseriei mele.

Meseria această are foarte multe fațete, nu îmi va da prilej de plictiseală sau monotonie, deoarece fiecare întâlnire cu oamenii este unică, fiecare poveste de viață este unică, fiecare oră de religie este surprinzătoare, câte idei geniale au copiii în legătură cu Dumnezeu și credința! Cea mai mare plăcere mi-o aduc fac slujbele și discuțiile cu oamenii, de orice vârstă.

Eu profesez în Germania și aici este o normalitate ca o femeie să fie preot. Aș spune chiar că numărul de preoți femei și bărbați este egal, iar trendul de femei este în creștere. Eu aș recomanda această profesie oricărei persoane care dispune de o gândire (auto)critică.
Soțul meu și cu mine avem o fiică de doi ani. Când trecem pe lângă biserică (care este la câțiva pași de casă noastră), unde slujește soțul meu (el fiind tot preot), zice: “Tati,biserica!” și de fiecare dată trebuie să intrăm în biserică și să aprindem o lumânare. De când s-a născut mergem cu ea la biserică, câteodată dormea în marsupiu, iar când era gălăgioasă ieșeam afară. În timpul slujbei (durata slujbei este între 45-60 minute) îi place foarte mult muzica de orgă și orice alt instrument, muzica de cor și să primească binecuvântarea. La sfârșitul slujbei stingem lumânările de pe masa altarului.

Dacă fiicei noastre îi va plăcea meseria de preot-femeie o să o încurajăm să o urmeze.

 

Articol preluat de pe www.printesaurbana.ro