Colegiul Winchester va admite și fete
Dimensiune font:
Colegiul Winchester din sudul Angliei, una dintre cele mai apreciate şcoli pentru băieţi din Marea Britanie, unde a absolvit ministrul finanţelor Rishi Sunak, a anunţat marţi că va admite fete, pentru prima dată de la înfiinţarea sa în 1382, relatează AFP.
Această mică "revoluţie" face parte dintr-o reformă menită să aducă "în secolul XXI" acest colegiu la care taxele de şcolarizare se ridică la aproape 42.000 de lire sterline pe an (aproximativ 47.400 de euro).
"După aproape un secol de deliberări pe această temă, vom introduce fetele în şcoală în următorii câţiva ani", a precizat colegiul pe site-ul său. "Admiterea fetelor va aduce multiple beneficii: noi provocări intelectuale, diversitate de gândire, orizonturi mai largi", a adăugat el.
Şcoala, care găzduieşte în prezent aproximativ 700 de băieţi de colegiu, va admite cel puţin 30 de elevi externi, dintre care aproximativ jumătate sunt fete, din echivalentul liceului "cel puţin pentru începutul anului şcolar 2022". Până la 50 de fete sunt aşteptate să fie admise până în 2024 la acest colegiu.
Colegiul Winchester, care doreşte în cele din urmă să admită circa 850 de elevi, îşi propune, de asemenea, să crească cu 25% numărul bursierilor, de la 120 la 150 în 2024, şi să crească posibilităţile cursurilor online pentru a consolida "colaborările" cu şcolile publice.
"Aceste schimbări constituie o nouă etapă interesantă în istoria (colegiului) Winchester, care va aduce numeroase beneficii generaţiilor actuale şi viitoare (de elevi)", a declarat un oficial al colegiului, Richard Stagg, într-un comunicat.
Colegiul Winchester este una dintre cele mai prestigioase şcoli secundare private din Marea Britanie, alături de Colegiul Eton, rezervat băieţilor elitei britanice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau