Copiii „obraznici”, micii exploratori ai unui univers necunoscut

 Obrăznicia, un termen, deseori învăluit în prejudecăți, este folosit pentru a descrie copiii care nu se conformează așteptărilor societății * ei își exprimă emoțiile puternic și fără frică, deranjând uneori persoanele conservatoare * în spatele acestui comportament se află alteori emoții  intense și neexprimate

Soarele se așează lent pe linia orizontului, pictând cerul cu nuanțe de portocaliu și roz. Într-un parc aglomerat din centrul Iașului, un copil cu părul arămiu strigă și aleargă fără nicio grijă. Aleargă prin iarbă, împingându-i pe ceilalți copii și răsturnându-le jucăriile. Mulți trecători îi aruncă priviri indignate, considerându-l „obraznic”. Puștiul cu păr arămiu este foarte energic, dornic de joacă.

Obrăznicia. Acest termen, deseori învăluit în prejudecăți, este folosit pentru a descrie copiii care nu se conformează așteptărilor societății, cei care își exprimă emoțiile puternic și fără frică. Dar ce se află, de fapt, în spatele acestei comportări? „Am observat că, de cele mai multe ori, când fiul meu devine obraznic, este pentru că are o nevoie nesatisfăcută sau încearcă să îmi comunice ceva. Este o formă de a cere ajutor”, spune Ana, o mamă a doi copii. Obrăznicia nu este întotdeauna un semn de lipsă de respect sau de educație. Este o manifestare a unor emoții intense – frustrare, furie, tristețe, confuzie. Copiii nu au încă abilitățile necesare pentru a-și exprima în mod adecvat aceste sentimente, așa că ei aleg calea care li se pare cea mai eficientă: obraznicia. „De multe ori, ei sunt judecați și percepuți ca fiind deranjanți, însă rareori ne întrebăm ce se ascunde în spatele acelei obrăznicii. Uneori, ei au nevoie de o îmbrățișare sau de un cuvânt de încurajare. Alteori, caută validare sau înțelegere”, explică dr. Elena Petrescu, psiholog specializat în comportamentul copiilor.

O lume plină de emoții

Pe străzi, în magazine sau la școală, cu toții am fost martorii comportamentelor nesupuse ale copiilor. Unii privesc cu judecată, alții cu milă, iar unii preferă să ignore.

În această lume fără reguli stricte, cei mici, cu vârste fragede, demonstrează că pot deține controlul, că pot scrie regulile jocului în felul lor unic. Dar privind mai adânc, în spatele acestui comportament aparent îndărătnic, putem descoperi un univers plin de emoții brute, o lume în care acești copii încearcă disperat să se facă auziți, să se facă înțeleși.

Adevărul este că, în spatele obrazniciei, există o dorință fierbinte de a explora lumea, de a testa limitele și de a descoperi cine sunt cu adevărat. Ei sunt micii exploratori ai unui univers necunoscut, curajoși și neînfricați în fața obstacolelor. Ei nu acceptă „nu” ca răspuns și nu se dau bătuți ușor.

Însă, pe lângă spiritul lor aventuros, acești copii obraznici poartă în inimile lor o sensibilitate ascunsă. Sub armura lor de luptători neînfricați, există o dorință de afecțiune și de înțelegere. Ei sunt în căutarea unor adulți care să le ofere dragoste și încurajare, care să îi accepte așa cum sunt, fără a încerca să îi schimbe într-o formă care nu le aparține.

În ochii lor lucitori, putem vedea speranța, curajul și o dorință nestăvilită de a trăi viața la maximum. Ei sunt încă în căutarea locului lor în lume, un loc unde să poată fi liberi să exploreze, să descopere și să iubească fără limite.

În lumea lor plină de energie și creativitate, putem găsi inspirație și curajul de a ne trăi propriile vieți cu aceeași intensitate și pasiune.

„Obrăznicia”, doar o etichetă

Majoritatea copiilor învață prin imitație. Dacă părinții sau persoanele de îngrijire recurg frecvent la comportament agresiv sau nesupus, este posibil ca și copiii să adopte aceleași comportamente. Cei mici sunt sensibili la schimbări sau evenimente stresante, cum ar fi divorțul părinților, nașterea unui frate sau schimbarea școlii. În loc să etichetăm rapid un copil ca fiind „obraznic”, este important să încercăm să înțelegem motivele comportamentului său. A-i oferi un mediu în care se simte ascultat poate face minuni.

În mijlocul familiei, mediul primar de dezvoltare a unui copil, observăm o dinamică ce predispune la apariția comportamentelor obraznice. Acestea pot fi cauzate de o serie de factori, incluzând lipsa de comunicare eficientă între părinti și copii, sau o disciplinare ineficientă.

În unele cazuri, comportamentul obraznic poate fi o reacție defensivă a copilului, o încercare de a atrage atenția sau un mod de a testa limitele. Este esențial pentru părinți să identifice rădăcinile acestor comportamente și să lucreze la construirea unei relații mai sănătoase și armonioase cu copiii lor.

În era digitală, copiii sunt bombardați cu imagini și mesaje din toate părțile. Multe dintre acestea le pot influența comportamentul, încurajându-i, de multe ori, să adopte atitudini obraznice ca mijloc de auto-afirmare sau de rebeliune împotriva normelor sociale tradiționale.

Copiii „obraznici” sunt mult mai mult decât eticheta pe care societatea o pune pe ei. Prin înțelegere, empatie și educație adecvată, putem contribui la creșterea unei generații de copii echilibrați și responsabili, care să înțeleagă importanța respectului și a comportamentului adecvat în societate.

Maura ANGHEL