Cultul personalității sau cum te poți prăbuși sub propria aroganță

Fenomen psihologic și sociologic complex, manifestându-se printr-o admiratie exagerată, adesea nejustificată, față de o persoană, care este percepută de către adepți ca fiind supraomenească și infailibilă, cultul personalității poate atinge valențe patologice. Deși termenul este adesea asociat cu liderii politici autoritari, cultul personalității poate apărea în orice grup sau organizație, incluzând mediul corporativ, religios și chiar în rândul celebrităților.

Instalarea unui cult al personalității începe adesea într-un context în care există un vid de putere sau o nevoie acută de direcție. Individul își asumă sau i se atribuie rolul de salvator, inovator sau purtător de viziuni, folosindu-se de carisma personală, performanțele aparent remarcabile sau promisiuni atractive pentru a atrage și menține loialitatea urmăritorilor.

Mijloacele de comunicare sunt esențiale în acest proces. Printr-o prezență constantă în media și pe platformele sociale, imaginea liderului este idealizată. Narativele create în jurul acestui lider tind să ignore sau să minimalizeze eșecurile, în timp ce succesele sunt exagerate. De asemenea, retorica folosită este simplificată și emotivă, proiectând o imagine de nezdruncinat a liderului și cultivând dependența psihologică a adepților.

Manifestarea și urmările cultului personalității

Manifestările unui cult al personalității variază de la idolatrizarea extremă la obediența aproape religioasă. „Adesea, adepții refuză să accepte informații care ar putea denigra sau contrazice imaginea liderului. Această negare poate escalada la hărțuirea sau ostracizarea celor care îndrăznesc să critice figura centrală. În grupuri, acest comportament poate duce la lipsa de diversitate a gândirii și la o echo chamber în care doar ideile care susțin cultul sunt valorizate și propagate.

În cazul liderilor corporativi sau politici, cultul personalității poate conduce la decizii strategice nechibzuite, promovarea nejustificată a unor politici sau produse defectuoase, și ignorarea feedbackului constructiv”, a explicat psihoterapeutul Letiția Popa, atrăgând atenția că astfel de comportamente pot compromite sănătatea organizațională, pot distorsiona valorile și pot reduce capacitatea de adaptare la schimbările din mediu.

Pentru individul aflat într-o astfel de situație, puterea absolută și adulația constantă pot eroda judecata sănătoasă și pot conduce la un comportament tot mai autocratic și deconectat de realitate. Această distorsionare a percepției propriului rol și a impactului acțiunilor sale poate duce la decizii iraționale și autodistructive.

Pentru cei din jur, cultul personalității poate avea efecte devastatoare. În cazul organizațiilor sau națiunilor, dependența de un lider carismatic poate slăbi structurile democratice, poate eroda practicile de guvernare responsabile și poate submina statul de drept. Pe plan personal, adepții pot suferi de o pierdere a autonomiei personale și a capacității de a gândi critic, fiind vulnerabili la manipulare și exploatare.

Cultul personalității este un fenomen periculos, cu consecințe adânci atât pentru individul idolatrizat, cât și pentru societatea în care acesta activează. Recunoașterea semnelor timpurii ale acestui cult și încurajarea unei culturi care valorizează transparența, responsabilitatea și diversitatea de opinii sunt esențiale pentru a preveni instalarea și perpetuarea acestor dinamici nocive.

Maura ANGHEL