Dante Alighieri, 700 de ani de la moarte
Dimensiune font:
Italia a comemorat 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri (1265-1321), „summo poeta”, care a scris „La Divina Commedia" şi care este considerat părintele limbii italiene, relatează AFP şi EFE.
Dante Alighieri a murit în urmă cu 700 de ani, în 1321, bolnav de malarie, repudiat şi exilat din Florenţa sa natală, într-o ţară care va mai aştepta încă cinci secole pentru a putea exista ca stat. Dante a contribuit la naşterea limbii italiene, alegând dialectul toscan mai degrabă decât latina pentru a scrie capodopera sa. „Divina Comedie” este o călătorie imaginară în infern, purgatoriu şi paradis publicată la începutul secolului al XIV-lea.
Succesul acesteia i-a îndemnat şi pe alţi autori ai Renaşterii, ca Petrarca şi Boccacio, să scrie în acest dialect punând astfel bazele limbii italiene moderne. Instituţia ce are ca misiune difuzarea în lume a limbii italiene se numeşte de altfel „Societa Dante Alighieri”.
În mod curios, ziua naţională a poetului marcată sub numele „Dantedi” nu are legătură nici cu moartea nici cu anul naşterii sale (în 1265, deşi nu se ştie exact), ci cu ziua în care se crede că Dante a început să scrie „Divina Comedie”, la 25 martie.
Capodoperă a literaturii universale, „Divina Comedie” se întrepătrunde cu viaţa lui Dante deoarece cuprinde gândurile, sentimentele şi trăirile marelui poet.
Însă la şapte secole după moartea autorului său, opera sa poate fi citită, nu doar ca o conjuncţie perfectă a ideilor Evului Mediu cu începutul Renaşterii, ci şi sub o nouă focalizare, având similitudini cu vremurile noastre.
Dintre cele trei etape - Infernul, Purgatoriul şi Paradisul - pe care le parcurge Dante prin călătoria în lumea de dincolo, Infernul, prin care este însoţit de poetul clasic Vergiliu, este cea în care „summo poeta” îşi exprimă cu cea mai mare claritate ideile asupra unor teme multiple, de la filosofie şi până la dragoste, trecând prin politică şi religie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau