Desaga cu ofurile lui Moş Crăciun

 Lumini, brazi, ciocolată, scorţişoară, petreceri şi pahare pline, cam despre asta vorbeşte toată lumea în decembrie. Rochii de seară, sclipici, papioane, daruri, că o dată-n an este Crăciunul! În unele zile ninge, în altele plouă, dar nu mai contează – aşteptăm cu toţii să cântăm colinde şi să mai trecem pe răboj un an. Bine că s-a terminat!, vor spune unii, sau Doamne, ce bine mi-a mai mers!, vor replica alţii.
Singurii complet fericiţi sunt copiii. Pentru ei, starea trăită de Crăciun există în fiecare zi. Ei ştiu să iubească necondiţionat, să ofere daruri fiindcă aşa le cere inima, să se bucure de orice cadou primit şi să fie buni chiar şi când amicul de şcoală i-a supărat. Noi, oamenii mari, punem condiţii atunci când dăruim, când iubim şi pentru orice serviciu oferim. Facem business în fiecare secundă, fie că avem parteneri, fie că ne tranzacţionăm pe noi înşine. Suntem buni de sărbători fiindcă aşa spune tradiţia şi ne amintim de smerenie doar când bat la uşă Crăciunul şi Paştele. În rest, alergăm după bani, după fericire, după averi şi recunoştinţă şi uităm să trăim. Avem pretenţii când suntem parteneri în campanii umanitare, ne secătuim de puteri orice colaborator, cerem mai mult decât putem duce şi ne plângem că, la vârsta pensiei, nu ne mai sună nimeni la uşă. Cine ar vrea să revadă acelaşi om cu zâmbet răutăcios, pictat acum pe un chip ridat?
Moş Crăciun e o stare de spirit, am auzit spunându-se deunăzi şi am fost de acord. Ce nu pot pricepe este de ce trăim starea doar în decembrie, iar cum am păşit în ianuarie deja am uitat-o? Ce mecanism se declanşează doar spre finele anului când ne înghesuim să dăm pomeni, să oferim daruri celor sărmani, să fim mai buni, mai înţelepţi şi înţelegători? O fi Magia Crăciunului şi dacă aşa este, bine ar fi dacă Moşul cu dalbe plete ne-ar ajuta să învăţăm să fim buni mereu, nu doar în zilele în care are nevoie de ajutor pentru a împărţi zâmbete şi cadouri. Dacă am trăit o dată această stare ce ne-ar împiedica să rememorăm momentele până când vom pricepe că bunătatea, compasiunea, sprijinul celor din jur, buna-cuviinţă nu sunt doar cuvinte, ci lecţii pe care este necesar să le învăţăm?
Poţi fi om de afaceri prosper şi dacă eşti cumsecade, şi dacă eşti veninos. Poţi fi profesor de succes şi dacă foloseşti frica pentru a-i supune pe elevi, şi dacă foloseşti vorba bună. Poţi fi medic renumit şi dacă iei şpagă, şi dacă te mulţumeşti cu leafa de la stat. Diferenţa constă în bagajul pe care îl duci pe umeri în momentul în care îţi arăţi neomenia. Desaga ta va fi plină cu ofurile celor umiliţi, pe a căror inimă ai călcat, pe care i-ai pălmuit cu gândul, vorba ori fapta. Dacă eşti mincinos, poţi vorbi despre magia Crăciunului. Dacă nu, poţi cere iertare celor care nu ţi-au greşit şi pe care totuşi i-ai făcut să sufere din mânie, orgoliu, spaime sau zgârcenie, şi abia apoi să vorbeşti despre starea de spirit adusă de orice sărbătoare. A fi cumsecade nu înseamnă să treci mereu cu vederea greşeli sau să ocroteşti leneşii, iresponsabilii ori pe cei a căror conduită te face să te întrebi când şi-au pierdut sufletul, ci doar a te respecta pe tine şi pe oamenii de lângă tine. Asta cred că ar fi cel mai mare dar pe care l-am putea primi cu toţii de la Moş Crăciun.