Dogăritul, arta de a împleti lemnul
Dimensiune font:
Amurgul pătrunde cu smerenie printre crapăturile ușii atelierului. De undeva, din adâncul sălii, se aud ciocăniri ritmice, echivalente cu bătăile unui inimă trăitoare. Miroase a lemn proaspăt și a tradiție veche. Aici, în inima atelierului, meșteșugul dogăritului încă respiră, în ciuda timpurilor moderne ce par să fi uitat de el.
Dogăritul, arta de a crea butoaie și alte obiecte din lemn fără folosirea cuielor sau a altor metale, este mai mult decât un simplu meșteșug. Este o legătură directă cu rădăcinile noastre, cu strămoșii care au folosit aceste metode pentru a-și păstra hrana și vinul în condiții optime. „Tatăl meu și tatăl tatălui meu au fost dogari. Am crescut cu mirosul de lemn și cu sunetul ciocanului în urechi”, spune moș Niță Poinescu, un bătrân din comuna vasluiană Puiești.
La fiecare butoi pe care îl crea, punea o parte din sufletul său. Fiecare ciocănire, fiecare scândură perfect potrivită în locul ei povestea despre dăruire, muncă și respect pentru tradiție pe care a transmis-o nepoților săi. „Este o simfonie a lemnului care se îmbină, a apei care îl umezește și a focului care îl îndoaie”, spune Nicușor Miron, unul dintre cei care i-au dus meseria mai departe.
Mărturisiri despre meșteșugul dogăriei
În zorii zilei, când ultimele urme de ceață se mai află pe punctul de a-și lua rămas-bun de la lume, siluetele dogarilor se desprind cu greu de pe fundalul zorilor senini. În lumina difuză a dimineții, ei încep ritualul străvechi care a dat formă și frumusețe unei profesii ce transcende timpul - dogăritul.
Mai întâi, este mirosul. Aroma de lemn proaspăt, care încă mai păstrează în el răsuflarea pădurii, se împletește cu o notă dulceagă de rășină, creând un parfum ce rămâne impregnate în suflet mult timp după ce te-ai despărțit de locul acesta sacru. Pe măsură ce intri în universul lor, fiecare simț este trezit la viață, într-o simfonie de senzații ce îmbie spiritul la introspecție și la o nouă perspectivă asupra lumii.
Dogarii sunt sculptorii tăcuți, care știu să asculte și să vorbească în limba lemnului, interpretând cu măiestrie texturile, culorile și chiar susurul fibrelor fine care împânzesc fiecare bucată de lemn prețios. În atelier, mãinile lor desenează linii fluide și sigure pe suprafețele netede, transformând butucii roșiatici în obiecte ce vor servi cu credință omenirii.
Dogarul este un poet al lemnului, șoptind versuri nescrise în urechile materialului său preferat, cerându-i permisiunea de a crea, de a da viață unei noi povești. Fiecare ciocan, fiecare daltă, devine o extensie a corpului și sufletului său, într-o dans mistic unde creația și creatorul devin una.
Pe măsură ce ziua se înaintează, sunetul ritmic al ciocanelor se amplifică, devenind un ecou vibrant ce îmbrățișează întreaga văi. Fiecare lovitură este o mărturisire a dedicării și respectului față de tradiție, un imn adus timpului și istoriei ce unește generațiile într-o simbioză perfectă.
„Este mai mult decât o profesie. Este o legătură spirituală, care îi conectează pe acești meșteșugari cu rădăcinile profunde ale omenirii, când totul era simplu, și când omul și natura erau un tot unitar, într-o comuniune sacră. Prin intermediul dogăritului, această conexiune străveche este restabilită, reînnoindu-se promisiunea unui viitor unde omul și pământul coexistă în armonie și respect reciproc”, spune Nicușor.
Fiecare butoi este un martor tăcut la nașterea unui vin, care va aduce bucurie și comuniune în casele oamenilor.
Fiecare etapă a procesului de fabricare a butoaielor este esențială, începând cu selecția atentă a lemnului și până la mânuirea abilă a sculelor și tehnicilor de asamblare.
„Butoaiele sunt create pentru a fi nu doar recipiente, ci parteneri ai vinului, participând activ la maturarea și evoluția lui. În fiecare vas își găsesc adăpost nu doar arome și gusturi, ci și poveștile, speranțele și visurile unei comunități care păstrează vie o tradiție mândră și nobilă”, mai spune Nicușor Miron.
Pe măsură ce se lasă seara și ultimele raze de soare își iau rămas-bun de la zi, dogarii își lasă dalta deoparte și privesc la noul vas, în care încă pulsează seva lemnului. Așa își împart poveștile, râsetele și tăcerile, celebrând nu doar o zi de muncă împlinită, ci o zi în care tradiția devine aproape o religie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau