FOTO/VIDEO - Povestea satului cu un singur locuitor
Dimensiune font:
În urmă cu 9 ani, într-un cătun de munte, cinci bătrâni se pregăteau de Paște. Erau triști, pentru că, pentru prima dată nu mai puteau merge la slujba de Înviere la biserica din satul lor. Cu doar câteva luni în urmă, pe 19 martie 2012, biserica de lemn din Gialacuta, un sat de munte din Hunedoara, luase foc. Ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica figura pe lista monumentelor istorice. A ars din cauza unui foc scăpat de sub control.
În trecut, în satul de munte care e la o distanță de 30 de kilometri de Deva, locuiau aproximativ o sută de familii. Acum, în Gialucata mai trăiește un singur om, iar celelalte case sunt pustii și încep să fie înghițite de pădure.
Loghin Topor, în vârstă de 75 de ani, este înconjurat doar de câini și pisici și rar e vizitat de alți oameni, potrivit adevarul.ro. Bărbatul s-a întors în cătun în urmă cu 15 ani. Lucra la o fabrică de mobilă din Deva, a fost trimis în șomaj, apoi a ieșit la pensie și a decis să se întoarcă în casa în care copilărise.
„Oamenii din Gialacuta, Căbeşti, Furcşoara şi Bărăştii Iliei, satele din zonă unde au mai rămas câţiva locuitori, se ocupau cu creşterea animalelor şi mai lucrau la Deva, la termocentrala Mintia sau la cariera de la Chişcădaga. Autobuzul cu navetişti oprea zilnic în apropiere de biserica din Căbeşti şi era mai tot timpul plin. Erau şcoli în zonă, iar până prin anii ´80 satele erau pline de viaţă. Se cultivau cartofi, grâu şi porumb, pe dealurile ocupate acum de pădure”, a povestit o localnică din Căbeşti, pentru reporterul Adevarul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau