Google, logo special dedicat primei femei aviator din România, Elena Caragiani-Stoenescu
Dimensiune font:
Vineri, pe 13 mai, Google își modifică logo-ul de pe google.ro pentru a o celebra pe Elena Caragiani-Stoenescu, reporter, corespondent de război și prima femeie aviator din România.
Doodle-ul marchează 135 de ani de la nașterea Elena Caragiani-Stoenescu și este ilustrat de artistul român Dariana Ilie, din Cluj-Napoca, a transmis Google România, vineri, într-un comunicat către StartupCafe.ro.
Cine este Elena Caragiani-Stoenescu
Elena Caragiani-Stoenescu s-a născut pe 13 mai 1887, la Tecuci.
La vârsta de 25 de ani a zburat pentru prima oară cu avionul, pilotat de fostul ei instructor de hipism.
În același an, s-a înscris în Liga Aviatică, o școală de pilotaj din România.
Era singura femeie care urma cursuri de pilotaj. Ministerul Educației și Apărarea Civilă i-au respins licența de pilot civil, în ciuda faptului că a absolvit cursurile.
Și-a urmat pasiunea pentru zbor și s-a înscris la Școala de Aviație Civilă din Franța.
La vârsta de 27 de ani a primit licența de pilot, aceasta fiind a 12-a licență internațională de zbor acordată unei femei în istorie. A devenit astfel prima femeie din România care deținea o licență de zbor.
Țara noastră nu i-a permis să participe la evenimente aeronautice, astfel că Elena Caragiani-Stoenescu a devenit reporter la un cotidian francez, zburând pe distanțe lungi către zona Caraibelor și America de Sud. De asemenea, ea a fost și corespondent de război pentru un trust de presă din Mexic.
După ce România a intrat în primul război mondial, ea a vrut să participe ca pilot, dar a fost din nou refuzată. Caragiani-Stoenescu a muncit ca asistent medical în Crucea Roșie Română pe durata războiului.
După război și-a deschis o clinică medicală în Tecuci și a continuat să activeze ca jurnalist, specializată în evenimente aeronautice. Astăzi, un liceu din Tecuci poartă numele Elenei Caragiani-Stoenescu, iar activitatea ei este studiată la cursurile de aeronautică din România.
Personalitatea Elenei Caragiani-Stoenescu, determinarea și moștenirea ei inspiră multe femei să-și urmeze visele. „Inspirația pentru crearea doodle-ului vine chiar din povestea și personalitatea ei”, a spus Dariana Ilie, artistul din spatele doodle-ului.
„Mi-aș dori ca oamenii să fie mai determinați și optimiști în urmărirea chiar și celor mai mărunte vise din fiecare zi. Doodle-ul creat de mine este un exemplu pentru ce poți realiza când ești atent la ceea ce simți și îți urmezi pasiunea.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau