Lecţii de tupeu de la Buricul pământului

„Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se împlinească”. Ştiu, aţi auzit de multe ori această expresie şi deja aţi banalizat-o. Nu vreau să v-o reamintesc, ci doar să o răstălmăcesc. „Ai grijă ce faci că s-ar putea să ţi se-ntoarcă”. Mă bucur dacă vă sună ameninţător; asta înseamnă că voi vedea în jur mai puţine comportamente agresive, dispreţuitoare. Dacă vă regăsiţi printre cei care au nevoie de un astfel de sfat poate vă cumpăraţi un Cod al manierelor elegante ori pur şi simplu vă uitaţi în oglinda proprie şi uşor, uşor, începeţi să înţelegeţi că nu sunteţi axul Universului.

De unde îmi vin ofurile astea? De la mizeriile pe care le văd zilnic în lumea în care trăiesc. De la coate în tramvai, păcăleli la restul de la pâine şi furtul din grămada de urzici şi până la pilele de la coada întinsă la spovedanie. Ne place să vorbim despre bunul simţ, să le explicăm altora când de prost crescuţi sunt, perorăm despre recalibrarea scării valorii şi aruncăm cu bălegar în oricine uită să se închine la chipul nostru.

Zilele trecute, am văzut o doamnă apretată şi coafată cum a scos din rând o bătrânică pentru care eleganţa se mulţumea doar la zâmbetul cald. Doamna parfumată a fost foarte deranjată de cozile de la ghişeele băncii şi i-a sărit ţandăra când a văzut că bătrânica ocupa un loc în faţa ei doar ca să plătească o amărâtă de factură pentru un bec. A expediat-o la „roboţel”, explicându-i că la ghişeu stau doar cei cu treabă în conturi, nu şi restul cu facturi. Bătrânica, umilită sau poate sătulă să vadă figuri din plastic, s-a retras, aşteptând ca mofturile cucoanei apretate să fie onorate de oficiantă. Ea avea treabă în conturi, nu se juca la roboţelul pe care femeia cu factura nu ştia să-l folosească. Explicaţia pentru astfel de lucruri este simplă – lipsă de educaţie socială şi dispreţul faţă de om, lucruri pe care orice copil ar trebui să înveţe să le recunoască, apoi să le scoată din ADN.

Noi, românii, avem tupeul inscripţionat în celule. Am învăţat, încă din timpul „epocii lumină”, că este bine să avem relaţii şi cunoştinţe, că pila te scoate din orice încurcătură şi că trebuie să înveţi să te descurci. Atitudinea a devenit comportament înrădăcinat în ultimii treizeci de ani, când obrăznicia se confundă cu dezinhibiţia, iar măgăriile cu un curaj prost înţeles. Ce nu am priceput deloc este rolul manierelor, obligatorii în orice segment al societăţii ne-am afla. Asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm călcaţi în picioare ori că trebuie să plecăm privirea ori de câte ori suntem agresaţi de cei care se cred buricul pământului, ci doar să ne reevaluăm şi să ne redefinim înţelesul cuvântului demnitate. A noastră şi a celor din jur.

Este nevoie să pricepem că banii nu ne asigură un loc în Rai, chiar dacă mergem cu elicopterul la spovedanie, şi că greutatea contului bancar nu acoperă golul din suflet. Lecţia asta am învăţat-o după ce mulţi m-au întrebat când se vor termina greutăţile şi vor veni vremuri mai bune -- „Tu eşti jurnalist, trebuie să ştii, că vezi şi auzi multe”. Vremuri mai bune vor veni când vom învăţa să fim oameni în fiecare secundă, vom renunţa la rolul de pivot al lumii. Primul pas este să ne privim mai des în oglindă, apoi să recunoaştem că nu am văzut zei!