Plutașii de pe Bistrița, veghetorii uitați ai apelor

 Bistrița, unul dintre cele mai pitorești râuri din România, a fost martora tăcută a unei tradiții vechi care, de-a lungul secolelor, a supraviețuit cu tenacitate în ciuda schimbărilor moderne * în lumina răsăritului, siluetele plutașilor se zăresc în zare, dând viață lemnului și rost râului

 

Când soarele începe să se ridice peste râul Bistrița, aducând cu sine un nou început, malurile râului sunt martore la o scenă aproape neschimbată de secole. Siluetele plutașilor se mișcă în ritmul naturii, pregătindu-se pentru încă o zi de muncă și pasiune. Acești bărbați și femei nu sunt doar pescari sau navigatori obișnuiți, ei sunt gardienii unei moșteniri culturale inestimabile.

Râul Bistrița, cu meandrele și serpentinele sale, a fost dintotdeauna o arteră vitală pentru locuitorii zonei. Pe acest râu, plutașii transportau lemnul, cel mai prețios bun al regiunii, de la pădurile din munții înalți până în târgurile orașelor, ajungând până la coada lacului  Brăila, de unde își continua drumul mai departe. Plutele, construite manual din bușteni legați împreună, sunt simbolul unei epoci când omul și natura lucrau împreună în armonie.

Dar plutașii nu sunt doar transportatori. Ei sunt povestitori, artiști și custozi ai râului. Fiecare mișcare pe care o fac, fiecare plută pe care o construiesc, spune o poveste despre generațiile trecute, luptele și succesele lor, și legătura profundă dintre om și apă.

Într-o lume modernă, unde mașinile și tehnologia au devenit omniprezente, plutașii de pe Bistrița rămân un simbol al rezistenței și persistenței. Ei ne amintesc că valorile tradiționale, legătura cu natura și respectul pentru istorie nu sunt niciodată demodate.

„Nu este doar o meserie. Este un mod de viață. Râul ne învață răbdarea, munca grea și respectul pentru tradiție. Când te afli pe o plută, ești unul cu apa, cu vântul, cu natura înconjurătoare”, spune Ion, unul dintre puținii plutași de pe Bistrița. Fără a mai fi solicitată, meseria lui aproape că a dispărut în timp, astăzi fiind doar un divertisment pentru amatorii de turism montan. Vine lumea să se distreze, le place, așa cum a fost la „Săptămâna plutăritului”, încheiată recent în comuna suceveană Ciocănești. Evenimentul a adunat sute de turiști, care au ales să coboare cu plutele pe Bistrița Aurie, așa cum făceau pe vremuri forestierii, când aduceau lemnul din pădure. „Au venit grupuri din Constanța, Galați, din Oltenia, care au parcurs traseul de zece kilometri în tronsoane de 2 kilometri, astfel încât să poată coborî cât mai mulți și să se bucure de această experiență”, a spus primarul comunei, Radu Ciocan. În comună mai sunt cinci meșteri, dintre care 3 au pese 80 de ani, sunt cei care au lucrat pe vremuri la plutărit. „Dar sunt și doi mai tineri, care vor să învețe meșteșugul plutăritului, ca să nu se piardă”, a completat primarul.

Gardienii râului

Tradiția plutașilor de pe Bistrița este un mozaic al tuturor acestor elemente. Orașele se dezvoltă, tehnologia avansează, dar râul continuă să curgă, iar plutașii continuă să păstreze vie istoria și cultura acestui loc minunat.

În această perioadă de schimbări rapide, este vital să ne amintim de rădăcinile noastre, de valorile și tradițiile care ne definesc ca popor. Plutașii de pe Bistrița sunt nu doar gardienii râului, ci și ai unei moșteniri culturale pe care trebuie să o prețuim și să o transmitem generațiilor viitoare.

Pe meandrele argintii ale râului Bistrița, o tradiție străveche continuă să bată inima României profunde, în ciuda modernității care ne înconjoară. „Munca noastră e mai mult decât un mijloc de trai. E o legătură cu strămoșii noștri, o datorie față de râu și față de pădure”, a completat unul dintre gardienii apelor. Plutele, construite din trunchiuri de brad sau molid, sunt folosite pentru transportul lemnelor de-a lungul râului. Deși există acum metode mult mai moderne și rapide de transport, această tradiție rămâne esențială pentru comunitate. Nu doar pentru funcționalitatea ei, ci și pentru semnificația sa culturală și istorică.

Pe măsură ce ambarcațiunile de lemn se îndepărtează, alunecând liniștit pe apele râului, reflectă nu doar frumusețea naturii, ci și spiritul unei comunități ce luptă pentru a-și păstra identitatea. Plutașii de pe Bistrița nu sunt doar transportatori de lemn, ci și purtători ai unor povești nemuritoare, care ne reamintesc de frumusețea și valoarea tradițiilor autentice.

Bistrița, unul dintre cele mai pitorești râuri din România, a fost martora tăcută a unei tradiții vechi care, de-a lungul secolelor, a supraviețuit cu tenacitate în ciuda schimbărilor moderne. În lumina răsăritului, siluetele plutașilor se zăresc în zare, dând viață lemnului și rost apei râului.

Pe aceste meleaguri, plutașii au fost dintotdeauna veghetorii apelor, mânați de nevoia de supraviețuire și de dragostea pentru arta navigării cu plutele. Le-au construit cu răbdare, din trunchiurile de brad și molid pe care le-au tăiat și le-au așezat cu măiestrie, și apoi le-au lansat pe apele Bistriței în căutarea unui rost. Maura ANGHEL