Portret în oglindă

Martisor-Sigla

Dimensiune font:

| 04-06-2023 11:25

Începând de astăzi vom da extemporale. Nu veţi avea nevoie de nicio pregătire, nici de recapitulări şi nici de fiţuici. Nu puteţi copia şi nici nu are cine să vă sufle. Ca un prim test, vă invit să scrieţi pe o coală de hârtie, până veți obosi, răspunsuri la o singură întrebare. „Cine sunt Eu”, iar când aţi terminat, să recitiţi cu voce tare urmele lăsate de creion. Timp de lucru? Nesfârşit, până când credeţi că aţi obţinut răspunsul corect.

Exerciţiul, uşor la prima vedere, este destul de greu pentru că nu este simplu să ne definim şi de foarte multe ori nu ştim cine suntem. Cunoaştem foarte puţine lucruri despre noi înşine şi din acest motiv facem tot felul de greşeli. Nu ştim de unde venim şi unde mergem, nu ne cunoaştem interesele, iar dacă le intuim, nu ştim să le prioritizăm, nu ştim să ne apărăm bunurile, nu ştim să ne păstrăm prietenii şi să ne îmblânzim duşmanii, nu ştim să trăim frumos împreună. Nu ştim sau ne este teamă să ne privim în oglindă.

Ştim despre noi că avem o profesie, că ne învârtim în anumite cercuri pe care le hrănim uneori în mod nemeritat, ştim că avem o casă, că ne dorim faimă, că vrem să călătorim, să clădim averi şi să ne fie bine. Nouă şi eventual câtorva persoane de lângă noi. Ne temem de pierderi, de înfrângeri, îl renegăm pe Dumnezeu atunci când viaţa ne obligă să o luăm de la capăt şi pierdem de multe ori busola pentru că nu ştim unde vrem să ajungem.

Imaginaţi-vă că sunteţi în faţa unui dulap în ale cărui rafturi stau toate realizările şi neîmplinirile voastre, toate bucuriile şi toate lacrimile strânse în timpul trăirilor, toate iubirile şi dezamăgirile, dar şi toate lucrurile pentru care aţi cheltuit banii câştigaţi în timpul vieţii. Imaginaţi-vă că acel dulap dispare, este pulverizat, ia foc, explodează, se transformă în fum! Un astfel de dezastru ne poate arăta adevăratele valori ale vieţii şi ne poate aduce răspunsul la întrebarea din primul test, dacă încă nu l-am aflat.

Cine suntem? Suntem conştiinţa noastră, singura care ne poate ajuta să ne reinventăm şi să punem lucrurile la punct. Dacă acest lucru ar fi înţeles de fiecare dintre noi, viaţa s-ar schimba uluitor. Asta ar implica dispariţia minciunii,  dispreţului, care ar lăsa loc onestităţii. Atunci când ştim cine suntem avem şi puterea de a ne apăra şi valorifica resursele (de oricare fel ar fi ), cu rezultate economice evidente. Avem puterea să ne apărăm ideile şi să respingem politicile dezastruoase dispuse de cei aflaţi vremelnic la cârma ţării. Avem forța de a-i da deoparte pe cei care ne dispreţuiesc, care ne-au luat ideile, ne-au marginalizat inițiativele, ne-au călcat pe speranțe și pe dorințe. Atunci când ştim cine suntem şi ce vrem, cunoaștem şi calea pe care trebuie să o urmăm fără a face rău celor din jur, ci dimpotrivă, de a-i sprijini.

Pe toţi cei care nu au aflat cine sunt şi care este misiunea lor îi invit să scoată o foaie de hârtie şi să-şi ascută un creion. Îi invit la scris, alături de toţi cei care încă nu au înţeles că statul trebuie să fie în slujba omului şi nu invers.  Oamenilor mari care fac legi, taie lefuri, privesc în zare prin grevişti şi fac statistici de cât de mult beau şi cât de puţin mănâncă românii le recomand să aibă răbdare şi să scrie toate răspunsurile pe care le va arunca subconştientul pe hârtie. Au şansa să afle lucruri importante şi poate chiar să înţeleagă că ei sunt propria lor conştiinţă şi că, într-un fel sau altul, şi ei au de suferit de pe urma batjocurii afişate şi a politicilor proaste. Nota la test le-ar asigura, ca de altfel şi nouă, parafa pentru paşaportul obligatoriu emigrării din Curtea Miracolelor, în Ţara Minunilor.

P.S. Dragii mei, ce notă v-ați dat la test? Ce ați aflat despre voi, despre viața voastră, despre cei alături de care trăiți, despre cei pe care îi urîți sau îi iubiți? Ce chipuri v-a întors oglinda voastră?

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Povestea femeilor de pe insula Karpathos. Ele fac legea, bărbații le sunt supuși
09/06/2023 12:09

În nordul insulei Karpathos din Marea Egee, satul Olympos găzduieşte una dintre puţinele societăţi matriarhale din Grecia care rezistă in faţa turismului şi a standardizării stilurilor de viaţă ...

Rețete de dragoste eternă
04/06/2023 11:34

  Candva, parcă nu cu mult timp in urmă, s-au indrăgostit şi au plecat impreună pe drumul ce voia să fie căsnicia. S-au adaptat unul la celălalt, s-au cunoscut mai bine, cu multe bune, dar şi cu ...

Ai grijă de cei din jur ca de tine însuţi!
04/06/2023 11:09

În ultimii ani, in Romania s-a impus tot mai mult o nouă meserie – specialist in resurse umane. Lipsa ei din Codul Ocupaţiilor a fost cerută tot mai mult de probleme apărute la locul de muncă, ...

Delicii culinare după reţete vechi
04/06/2023 10:45

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Puterea talantului înmiit
04/06/2023 10:35

Se vorbeşte tot mai mult despre beneficiile dezvoltării personale, despre puterea gandului, despre energiile personale cu care putem schimba lumea dacă vom reuşi, mai intai, să ne  schimbăm pe n ...

Misterul care a uimit întreaga Europă. Ce a provocat cutremurele de la Cannes
03/06/2023 05:23

Un fenomen misterios petrecut in faimosul oras de pe Riviera Franceză, Cannes, a uimit intreg continentul. Mai precis, in această săptămană, două cutremure au fost simtite de-a lungul orasului, iar cauza ...

Omletă din 30 de ouă și prânz cu 10 kilograme de carne, masa obișnuită a unei familii cu 11 copii
02/06/2023 09:45

Olga Bicova este o „mama eroină” din Nikiforovski, Rusia. Aceasta detine un cunoscut blog culinar, iar clipurile sale adună milioane de vizualizări. Pe canalul său de YouTube aceasta ne arată c ...

O ciornă cu planul tău de viaţă
01/06/2023 14:07

Mi-a plăcut mult provocarea lansată celor mai cunoscuţi antreprenori de succes din Romania de face o călătorie in timp şi de a-şi reinventa viaţa cu inţelepciunea adunată. Ce sfaturi ţi-ai oferi da ...

Un veteran rupe tăcerea în legătură cu uciderea a 40 de soldați germani
01/06/2023 10:00

În Franta vor incepe lucrările de excavare pentru a găsi cadavrele a pană la 40 de soldaţi germani care au fost executaţi de Rezistenţa franceză in iunie 1944. Demersul vine după ce un fost luptă ...

De ce sunt copiii nefericiți?
31/05/2023 16:39

  Un studiu publicat nu demult a mai arătat o problemă gravă a Romaniei – copiii sunt nefericiţi. Cică din 65 de ţări participante, ne-am situat cam pe la coada clasamentului, arată Organiza ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei