Povestea lui Moș Crăciun
Dimensiune font:
Moş Crăciun face parte din universul copiilor, le dă încredere, siguranţă şi echilibrul emoţional, iar mitul său, cu o tradiţie îndelungată şi puternică, întăreşte valorile familiei. Chiar dacă numele şi reprezentările sale s-au schimbat de-a lungul vremii, Moşul a rămas cel mai cunoscut personaj legat de marea sărbătoare a Crăciunului.
În cultura populară de la noi se spune că Maica Domnului, cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun, dar el fiind sărac a refuzat-o şi i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. Crăciun n-a ştiut că femeia este Maica Domnului şi n-a primit-o să nască. A ajutat-o însă Crăciuneasa, nevasta lui, iar pentru fapta sa Moş Crăciun a pedepsit-o.
Când Moş Crăciun a aflat că în grajdul său s-a născut pruncul Iisus, s-a căit mult şi i-a cerut iertare lui Dumnezeu, iar a două zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci. De aici vine tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor, iar Crăciunul a devenit, în limba română, cuvântul care desemnează Naşterea Domnului. În România comunistă, Moş Crăciun devenise Moş Gerilă, un Moş mult mai sărac, în daruri şi semnificaţii.
În cultura nordică, cândva de mult, spiriduşii, sau gnomii, păzeau casa omului de spiritele rele. Aceştia erau iubiţi, sau urâţi, pentru că deşi se purtau cu bunăvoinţa, puteau uneori să fie şi răi dacă nu erau trataţi cum se cuvine.
În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri, decât să le facă, şi se spunea chiar că ar fi furat uneori darurile pe care le aducea moşul.
Abia mult mai târziu spiriduşii au devenit prieteni şi ajutoare ale lui Moş Crăciun.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau