Povestea sticlei. De la nisip la Lumină

Simbol al clarității, transparenței și posibilității, sticla nu este doar un material inert. Este o punte între natură și lume, arată capacitatea umană de a transforma resursele naturale în inovații. În fiecare clipă în care privim prin sticlă, ne conectăm cu mii de ani de istorie și cu visele nenumărate ale celor care au lucrat cu acest material miraculos.

În inima deșertului, sub soarele arzător care trimite razele sale asupra unui nesfârșit covor de nisip, a început o poveste care va schimba lumea pentru totdeauna. Când vorbim despre sticlă, poate că nu realizăm că istoria ei se împletește cu evoluția și dezvoltarea omenirii.

Minunea feniciană

Se spune că sticla a fost descoperită întâmplător de către niște meșteșugari fenicieni. Într-o dimineață liniștită, pe plajele antice ale Feniciei, ei au aruncat din greșeală niște nisip pe un foc arzător. Când flăcările s-au stins și fumul s-a risipit, au descoperit cu uimire că nisipul s-a transformat într-o masă solidă, transparentă și lucioasă. Era primul pas spre descoperirea magiei sticlei.

Cea mai veche dovadă arheologică a sticlei datează din jurul anilor 3500 î.Hr., în Mesopotamia, dar meritul perfecționării acestei arte a aparținut romanilor.

Dar, dincolo de această istorie tehnică, sticla are o dimensiune emoțională. Gândiți-vă la prima dată când ați privit prin fereastră, observând picăturile de ploaie alunecând pe geam sau la sentimentul de liniște dat de lumânările aprinse în lămpi de sticlă.

Sticla în Antichitate. De la misticism la știință

Curând, meșterii din Egiptul Antic au început să exploateze și să perfecționeze arta fabricării sticlei. În mâinile lor pricepute, sticla a devenit un simbol al frumuseții și rafinamentului, fiind folosită pentru a crea bijuterii, vase și amulete. Însă nu numai aspectul estetic al sticlei era impresionant. Capacitatea sa de a permite trecerea luminii, dar nu și a substanțelor, a deschis noi orizonturi în domeniul medicinii, unde sticla a început să fie folosită pentru stocarea unguentelor și medicamentelor, protejându-le de contaminare.

Oamenii de știință și meșteșugarii au colaborat de-a lungul secolelor pentru a îmbunătăți și diversifica proprietățile sticlei. De la vitralii care împodobesc catedralele, la telescoapele care ne permit să privim adânc în univers, sticla a extins orizonturile noastre în moduri pe care strămoșii noștri nici nu și le puteau imagina.

Aceste opere de artă impresionante au transformat lumina soarelui în povești vizuale despre sfinți și eroi biblici. Pe măsură ce secolele au trecut, sticla a continuat să joace un rol central în evoluția științei. Cu ajutorul lentilelor, telescoapele au deschis cerurile pentru explorare, iar microscoapele au dezvăluit un univers complet nou la nivel microscopic.

Ultimul sticlar al Iașului

Astăzi, sticla este omniprezentă în viața noastră – de la ferestrele care ne protejează și ne conectează cu lumea exterioară, la ecranele telefoanelor și dispozitivelor pe care le folosim zilnic. Este uimitor cum un material descoperit întâmplător pe o plajă a devenit atât de esențial în evoluția omenirii. Din păcate, meșeterii sticlari sunt tot mai rari. În Iași mai este unul singur, în atelierul Universității „Alexadru Ioan Cuza”. De mai bine de 30 de ani, Romică Robu este angajatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, pe postul de „prelucrător sticlă şi baghete – aparatură laborator”. Din mâine lui ies eprubete, pahare Berzelius şi tot felul de echipamente necesare în laboratoarele Facultăţilor de Chimie, Biologie, Fizică sau Geografie. „Realizez baloane, eprubete, distilatoare şi toate echipamentele de care au nevoie studenţii şi profesorii în laboratoare. Uneori, modific unele echipamente deja achiziţionate. Vin profesorii cu schiţa şi îmi explică de ce fel de pahar sau eprubetă au nevoie, iar eu le realizez”, a explicat Romică Robu.

Atunci când timpul îi permite, experimentează cu materialele, cele mai multe dintre ele rebuturi sau obiecte din sticlă sparte, prinzând viaţă în mâinile sale, de la flori nemuritoare la copăcei sau chiar animale. „Îmi place să mă mai joc. Fac tot felul de flori sau animale, din ce apuc sau găsesc: sticle sparte, vaze, pahare. Fac asta pentru că-mi place şi pentru că e bine ca într-o astfel de meserie să ţii mereu mâna şi imaginaţia antrenate”, a mărturisit sticlarul. Însă, atunci când are timp liber, sticlarul dă frâu liber imaginaţiei şi creativităţii, realizând adevărate opere de artă.

Sticla nu este doar un material, ci și un simbol al clarității, transparenței și posibilității. A devenit o punte între noi și lume, fără să interferăm cu frumusețea ei și arată capacitatea umană de a transforma resursele naturale în inovații care adună Lumina.

Sticla nu este doar un produs al focului și nisipului. Este o istorie a curiozității, inovației și aspirației umane. Un material atât de banal, dar care ascunde în esența sa un univers întreg de posibilități și emoții. În fiecare clipă în care privim prin sticlă, ne conectăm cu mii de ani de istorie și cu visele nenumărate ale celor care au lucrat cu acest material miraculos.

 Maura ANGHEL