Pruncii furiei
Dimensiune font:
Întâmplarea sângeroasă petrecută nu demult într-un complex rezidențial al Iașului a făcut înconjurul ţării şi nu este nevoie să v-o mai povestim. Cazul a fost dezbătut pe toate părţile, s-au căutat vinovaţi, s-au găsit responsabili, s-a plâns, au apărut regrete şi au rămas răni care nu se vor vindeca niciodată. Drama din Oraşul marilor iubiri, aşa cum este cunoscut Iaşul, ridică din nou un semn de întrebare vizavi de violenţa tinerilor, tot mai pronunţată în ultima perioadă. Există şcoli unde tinerii vin la şcoală cu sprayuri paralizante, sunt familii unde adolescenţii aleg să-şi pună capăt zilelor din cauza notelor din catalog sau fiindcă au suferit din dragoste. Mulţi dintre ei îşi scot ochii la cluburi, alţii se înjură prin tramvaie şi sunt la un pas de a-şi pune mâna în gât. Întrebarea ar fi de unde vine atâta furie, de unde atâta răutate? Ce s-a întâmplat de au adunat atâta durere în suflete şi cum se face că şi-o revarsă în cele mai violente moduri?
„Priviţi în jur şi veţi primi răsăunsuri”, au explicat psihologii. „Urmăriţi conduita părinţilor, încercaţi să aflaţi cum au fost crescuţi ei în copilărie, ce traume au trăit şi nu le-au rezolvat şi aşa veţi ajunge şi la copii”, au continuat. Explicaţiile lor ne-au dus cu gândul la atenţie, la câtă primim şi oferim, la cum şi în ce fel cresc copiii şi cum evoluează apoi ca adulţi. Aşa ne întoarcem la cei şapte ani de acasă. Cei mici îşi copie părinţii, le preiau emoţiile, fie pozitive, fie negative, le simt supărările şi, fără să vrea, ajung să se comporte la fel. Dacă părinţii au fost autoritari, şi copiii vor fi la fel sau vor aborda o atitudine de victimă. Dacă părinţii au avut grijă la mesajele pe care le-au transmis, şi cei mici au un comportament echilibrat. Sentimentele pe care le purtăm cu noi sunt molipsitoare – şi cele pozitive, şi cele negative. Dacă trăim cu senzaţia de abandon, dacă măcinăm furii zi de zi, dacă ne plângem de milă vom ajunge să avem copii cu aceleaşi atitudini şi va trebui să ne asumăm responsabilitatea.
În România nu s-a pus prea mult accent pe educaţia emoţională. S-a mers mult pe inteligenţa cognitivă (mentală)şi este bine să fie aşa, dar adunarea de informaţii şi folosirea lor nu este suficientă, lucru care iese la iveală în situaţii de criză. Sunt şcoli unde se lucrează pe modelul inteligenţelor multiple şi cei mici învaţă că suntem diferiţi, că nu este nimic rău dacă ne place mai mult fotbalul (avem aplecare kinestezică) decât literatura (inteligenţa lingvistică), dacă ne pricepem mai mult să mânuim instrumentele (dovedind inteligenţă muzicală) decât să petrecem timp în natură (inteligenţa naturalistă) ori că avem mereu nevoie de sens (inteligenţă spirituală). Sunt şcoli unde cei mici învaţă să-şi recunoască stările de supărare şi cauzele lor şi să le transforme în emoţii pozitive, găsind motive de bucurie. Acelaşi lucru fac şi părinţii lor şi poate această atitudine ar fi o soluţie pentru ca dramele de genul celei petrecute în Iași să nu se mai repete. Furia şi frica schilodesc sufletele, la fel ca şi neîncrederea, umilinţa. Aprecierea, respectul, dragostea faţă de tine însuşi şi faţă de cei din jur ne cresc în primul rând în ochii noştri, apoi în inimile celor pe care nu ar trebui niciodată să-i rănim. Şi nici pe noi!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau