Tainele alunului și ale solomonarilor

 În zorii unei zile de vară, sub soarele care începe să-și arunce razele peste câmpuri, o siluetă îndoită de vârstă se mișcă încet, ținând în mâini o creangă de alun. Creanga se îndoaie și se își îndreaptă vîrful către pământ. Bătrânul își face semnul crucii, murmurând cuvinte vechi și pline de mister. Este un căutător de apă, iar creanga de alun este instrumentul său divin cu care vindecă oamenii sau găsește apă.

Creanga de alun – o legătură ancestrală

De sute de ani, oamenii au folosit crengile de alun pentru a găsi surse subterane de apă, un proces cunoscut astăzi sub numele de „radiestezie” și folosit mult în tehnicile divinatorii. Pentru mulți, este o știință, pentru alții magie pură. Se spune că, atunci când un căutător talentat ține o creangă de alun, aceasta se va îndoi sau va oscila în prezența unei surse de apă subterane.

Căutătorii de apă, sau solomonari, așa cum li se mai spune, erau priviți adesea cu o combinație de respect și scepticism. În timp ce mulți oameni jurau pe abilitățile lor de a localiza apa subterană, alții îi vedeau ca pe niște escroci. Însă, indiferent de păreri, multe comunități din zonele rurale se bazau pe priceperea lor în a găsi surse de apă pe care urmau să-și ridice fântânile.

Solomonarii aveau mereu o creangă de alun bifurcată. Eu parcurgeau terenul cu pași mici, măsurați, așteptând ca aceasta să reacționeze la prezența apei din adâncime. Atunci când creanga începe să vibreze sau să se încline, le era foarte clar că au găsit locul ideal pentru săparea unui fântâni.

Chiar dacă această tehnică este adesea privită cu scepticism de către oameni de știință, există numeroase relatări ale fermierilor și localnicilor care susțin eficacitatea ei. Căutătorii de apă se bazează nu numai pe reacția crengii, dar și pe intuiția și experiența lor personală.

 

Magie și descântec

În zona Balcanilor și în alte părți ale Europei de Est, creanga de alun este adesea asociată cu magia și descântecul. În vechile tradiții, alunul era considerat un lemn sacru și se credea că are puteri protectoare. Crengile de alun erau adesea folosite în ritualuri pentru a alunga spiritele rele sau pentru a atrage energiile pozitive.

Descântecul, în contextul său tradițional, este o formulă sau o rugăciune rostită pentru a vindeca, proteja sau pentru a influența cursul evenimentelor.

Este o formă de magie albă, unde cuvintele rostite cu credință au puterea de a alina suferințele sau de a înlătura farmecele. De multe ori, aceste descântece sunt însoțite de obiecte considerate sacre sau magice, precum creanga de alun despre care că are puterea de a neutraliza energia negativă și de a înlătura farmecele. Astfel, în unele ritualuri, se folosește creanga de alun pentru a „mătura” aura unei persoane și pentru a îndepărta orice influență nefavorabilă.

Mulți oameni cred că această formă veche de magie își are rădăcinile în legătura strânsă dintre oameni și natură. „Bunicul meu din Vrancea foloseau creanga de alun mai ales în descântece. Eram copil și țin minte că a venit la el un băiat mușcat de șarpe. L-am văzut mânuind creanga de alun și l-am auzit spunând niște cuvinte pe care nu le-am înțeles. Copilul s-a vindecat. Și tatăl lui aveau darul ăsta. Oamenii din sat îl credeau nebun, dar tot la el veneau când aveau greutăți”, am aflat de la Cătălin, un bărbat aflat în floarea vârstei.

În adâncurile satelor românești, unde tradițiile se împletesc cu natura, creanga de alun și-a găsit un loc special în inimile oamenilor și în folclorul local. Aceasta nu este doar o simplă ramură; pentru unii, ea reprezintă puntea dintre lumea văzută și cea nevăzută, între știință și misticism.

Creanga de alun reprezintă o punte între lumea veche și cea modernă, între știință și magie, între real și supranatural. Pentru unii, este un instrument practic; pentru alții, un simbol al unei lumi pierdute. Indiferent de perspectivă, creanga de alun și tradițiile care o înconjoară rămân o parte fascinantă a patrimoniului cultural european.

Solomonarii, vracii dintre Cer și Pământ

În misterioasa și bogata tapiserie a folclorului românesc, puține entități se ridică la misticismul și măreția solomonarilor. Acești preoți ai văzduhului, adesea percepuți ca ființe mitice și fascinante, constituie o sursă inepuizabilă de fascinație și mister în cultura românească. Deși au fost comparate cu druizii celtici și cu alte figuri ale văzduhului din diferite tradiții, solomonarii își au propria lor particularitate în inima României.

Povestea spune că solomonarii erau bărbați aleși de la naștere pentru a fi instruiți într-o școală ascunsă, situată în munții Carpați, unde erau pregătiți în tainele văzduhului, controlului vremii și al altor puteri misterioase. Se zvonește că solomonarii erau capabili să încalece dragoni și să declanșeze ploi sau furtuni la voință.

În vechile comunități rurale, solomonarii erau priviți cu un amestec de frică și respect. Deși aveau puterea de a aduce ploi binecuvântate pentru recolte, tot ei puteau aduce furtuni violente, fațeta dublă transformându-i adesea în intermediari între forțele naturii și oameni.

Semnificația mitologică

Solomonarii pot fi văzuți ca simboluri ale interacțiunii dintre om și natură, reprezentând capacitatea umană de a influența și controla forțele din jur. Prin intermediul lor, mitologia românească subliniază respectul profund pe care oamenii ar trebui să îl aibă față de forțele naturii, precum și pericolele care apar atunci când sunt folosite fără înțelepciune.

Chiar și în zilele noastre, solomonarii continuă să fie o sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și cineasti. Legendele lor sunt readaptate și reinterpretate, evidențiind curiozitatea umană continuă față de aceste ființe misterioase.

Ei ne amintesc de vremurile în care oamenii se uitau la cer cu teamă și respect, sperând în bunăvoința solomonarilor. Chiar dacă, astăzi, aceste povești pot părea simple mituri, ele ne oferă o fereastră către o epocă în care magia, natura și omul erau strâns interconectate. Interesant este că existența solomonarilor nu este un fenomen izolat. Multe culturi au legende despre ființe sau indivizi care pot controla vremea sau au puteri supranaturale. De exemplu, șamanii din diferite culturi indigene au abilități similare. Acest lucru arată că, în diferite puncte ale istoriei și în diverse locuri, oamenii au simțit nevoia să creeze astfel de mituri pentru a explica și a se raporta la forțele naturii.

Maura ANGHEL