Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de respect. Tărâmul oamenilor uitați

Celor care nu ştiu dar bănuiesc le reamintim că Moldova are cei mai săraci locuitori din Uniunea Europeană. Oameni cu PIB-ul cât berea pe un an a unui nordic ori cât benzina pe câteva zile a unui american trăiesc aşa cum sunt şi vremurile – greu. Unii se plâng, alţii nu şi mulţi cred că este firesc să fie aşa. Dacă lefurile sunt mici şi pensiile minuscule, cum să le fie bine? Unii caută vinovaţi, alţii s-au săturat şi să mai înjure. S-au obişnuit cu greul şi cu obida.
Statisticile europenilor au şi explicaţii. De mai bine de 30 de ani, în România este criză – ba economică, ba de putere, ba de resurse ori de privatizare. Cum să nu fim cei mai săraci când oameni în putere au fost forţaţi să iasă la pensie pe la o vârstă la care alţii cunosc deplina înflorire a afacerilor? Şi cum să avem câştiguri mari când oraşele Moldovei sunt tot mai îmbătrânite? Industrii nu mai sunt demult, mai toţi trăim de pe urma serviciilor şi, acolo unde se poate, din agricultură. Şomajul creşte ca din apă, adus de refluxul crizei, executările curg pe bandă rulantă, cei din Guvern se ceartă de la funcţii, iar UE face statistici. Nu are cum să fie bine într-o zonă în care oamenii sunt demoralizaţi, demotivaţi, în care antreprenorii cu posibilităţi de dezvoltare ajung doar din întâmplare ori din curiozitate. Dacă mai şi rămân, se cheamă noroc.
O scurtă privire generală aruncată prin oraşele din nord-estul ţării arată câtă risipă de forţă de muncă s-a făcut din dorinţa unor privatizări prosteşti ori reforme inutile. Cei mai mulţi sunt pensionari şi nu fiindcă au vrut, ci fiindcă au fost forţaţi să dea carnetul de muncă în schimbul cuponului de pensie. Pentru ei, era o alternativă (obligatorie!) la şomaj, care le-a adus o sursă infimă de venit. În timp ce statul se plânge că nu are profesori la catedră ori că în centrele de asistenţă socială nu este suficient personal, mii de oameni care încă mai pot munci stau pe tuşă şi sunt recenzaţi drept cei mai săraci europeni. Am văzut bunici care au capacitatea de a-şi oferi serviciile şi chiar s-ar bucura dacă ar fi implicaţi în acţiuni sociale, în schimbul unor câştiguri modice. Dacă primăriilor le-ar păsa de cum trăiesc oamenii vârstnici le-ar oferi alternative la singurătate şi un venit suplimentar care i-ar mai scoate din necazuri. În străinătate există servicii comunitare care sunt asigurate de persoanele vârstnice, iar rezultatele sunt bune. Statutul de pensionar nu este un handicap şi sunt mulţi care ar dori să-şi continue activitatea. Ar putea fi supraveghetori în creşe ori centre de plasament, ar putea ajuta copiii la lecţii sau ar putea fi ghizi turistici. Ideile ar fi bune pentru orice om de afaceri care şi-ar propune să investească în acţiunile sociale. Ar ajuta comunităţile locale, i-ar bucura pe locuitori şi ar putea contribui la relansarea multor aşezări, ca să nu ne mai arate străinii cu degetul. Forţă de muncă este suficientă şi ar putea fi uşor motivată dacă i s-ar acorda atenţie, consideraţie şi răsplată financiară. Este nevoie doar de interes şi de dorinţa de a ieşi din statisticile sărăciei.
Maura Anghel