237 cazuri noi de COVID. O persoană a murit
Dimensiune font:
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 237 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 241 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Potrivit informării transmise duminică de minister, 46 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti - 84, Mureş - 17, Cluj - 10, Sibiu şi Timiş - câte 9.
Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti - 1,1 şi în judeţele Cluj - 0,95 şi Timiş - 0,85.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.428 de teste RT-PCR (749 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 679 la cerere) şi 3.952 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.545.067 teste RT-PCR şi 11.754.651 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.279.860 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau