Bolnavii de cancer vor avea la Ploiești un centru de radioterapie
Dimensiune font:
Pandemia a confiscat majoritatea resurselor medicale – suspendând proiecte de construcție sau de dotare cu echipamente medicale, neglijând bolnavi de boli cronice sau cu prognostic sumbru: printre altele, operațiile de cancer au fost amânate pe termen nedefinit.
Se întâmplă, însă, și lucruri bune: la Ploiești, proiectul construirii unui centru de radioterapie la Spitalul Municipal, oprit acum câteva luni - înainte de criza Coronavirus - de lipsa unui aviz ISU, a fost deblocat pe timp de pandemie de viceprimarul Cristian Ganea, care a semnat declarația pe proprie răspundere cerută de pompieri.
"Nu puteam să las acest proiect să moară din fașă, proiect la care am muncit foarte mult. Ploieștiul are nevoie de un Centru de Radioterapie și nu puteam să privesc nepăsător cum, din cauza unei semnături, nu putem face nimic. Astfel, azi am semnat o declarație pe propria răspunedere în care îmi asum că vom respecta măsurile compensatorii impuse de lege. Drept urmare, pot spune, în sfârșit, că am depățit toate piedicile și vom demara lucrările la Centrul de Radioterapie", a declarat viceprimarul.
Proiectul a fost pus pe linie moartă în momentul când ISU a decis că clădirea care va adăposti centrul se află la o distanță de siguranță prea mică în raport cu celelalte clădiri. Timp de câteva luni, primarul Adrian Dobre și Consiliul Local și-au pasat reciproc responsabilitatea asumării unei declarații pe proprie răspundere. Finalmente, viceprimarul Cristian Ganea a luat taurul de coarne și a semnat documentul cerut de ISU, venind totodată cu un set de măsuri care să se conformeze, la limită, normelor cerute de pompieri.
Despre un Centru de Radioterapie, finanțat din resurse locale, se vorbește la Ploiești de doi ani, întrucât secția de oncologie a Spitalului Municipal, care tratează bolnavi din Prahova și județe învecinate, trebuie să trimită bolnavii de cancer pentru radioterapie la București.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau