Cine este primul român care a acceptat să participe la o testare a vaccinului anti-COVID
Dimensiune font:
O cheamă Silvia Câmpeanu, este un avocat românc stabilită în Marea Britanie, și va participa la unul dintre studiile de testare pentru vaccinul anti COVID-19. „Şi în Marea Britanie, procentul de persoane care refuză vaccinarea este semnificativ. Nu la fel de mare ca în România, însă. Au existat multe campanii pro-vaccinare şi campanii de voluntariat pentru testarea vaccinului. Trendul de anti-vaccinare e mare, dar nu se dă atât de multă importantă persoanelor care nu au pregătire medicală şi care spun că vaccinul este dăunător. Despre asta e vorba!", a declarat românca.
Ea spune că a intrat în programul ăsta pentru că pandemia ne priveşte pe toţi. „Nu vreau să par lipsită de modestie, dar dacă pot ajuta cu ceva, trebuie să o fac. Vaccinul se dezvoltă doar cu două componente, una financiară şi una de voluntariat. Dacă nu sunt suficienţi voluntari pentru a testa vaccinul, acesta nu este omologat. M-am gândit că e o contribuţie infimă pe care o pot avea. Mai ales că eu nu am putut călători acasă din acest motiv, teama de a mă infecta. Suntem toţi în această problemă. Toţi riscăm să pierdem ceva. Dacă am avut condiţiile necesare de a putea participa la acest studiu, de ce nu? Decizia de acceptare în studiu a venit în ziua în care a murit tata. Cred că am datoria morală să particip pentru el, a fost un om altruist, care mereu m-a învăţat că contează binele general", a mai spus Silvia Câmpeanu.
Ea va intra în testare sâmbătă, 21 noiembrie, când va fi injectată fie cu vaccinul COVID-19, fie cu o substanţă placebo, fără să ştie cu care dintre acestea a fost injectată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau