Dragoș Damian, despre situația gravă a medicamentelor: 'Așa-i când gestionezi banii altora, pur și simplu nu-ți pasă de ei'
Dimensiune font:
Situația este extrem de gravă cu privire la aprovizionarea cu medicamente a pacienților cronici, din cauza întârzierii foarte mari a decontării și plății sumelor datorate consumului de medicamente eliberate de farmacii și spitale.
Deși bugetul sănătății și sumele destinate medicamentelor s-au dublat în ultimii 5 ani, banii nu par a fi de ajuns în continuare, iar situația întârzierii plății medicamentelor cu peste 90 de zile față de termenul legal pune în dificultate nu numai pacienții, ci și întregul lanț de aprovizionare cu medicamente.
Au fost făcute greșeli impardonabile de către guvernări, pe parcursul anilor, în ceea ce privește finanțarea consumului de medicamente: au fost făcute scutiri fără nicio noimă la plata contribuțiilor la CNAS; au fost introduse în uz medicamente extrem de scumpe fără să existe surse de finanțare; a fost dus în derizoriu rolul medicamentelor generice și biosimilare care pot reduce dramatic cheltuielile; și, foarte grav, taxa „clawback” pe cifra de afaceri a producătorilor de medicamente, de circa 4-5 miliarde de lei pe an, nu a fost reținută în finanțarea sistemul de sănătate, deși legea prevedea acest lucru.
Zeci de oficiali numiți politic au condus sistemul sanitar fără să aibă competența de a crea politici publice în sănătate și fără ca măcar să își ia consultanți care să se priceapă. Au știut doar să arunce bani cu ghiotura crezând că nu se vor termina niciodată. Guvernele Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au moștenit o bombă plasată și amorsată încă dinainte de pandemie, fiind obligați să o rezolve în grabă. Dar rezolvarea nu poate fi făcută decât ca de obicei - se vor lua bani dintr-o parte ca să fie dați în altă parte, ducând la o nouă adancire a deficitului bugetar.
Ca de obicei, o să se dea vina pe producătorii de medicamente, au apărut deja informații false conform cărora medicamentele s-au scumpit cu 20%. Toată lumea înjură producătorii de medicamente, neștiind însă că una din cinci cutii de medicamente inovatoare și una din șapte cutii de medicamente generice și biosimilare sunt subvenționate de către aceștia și că în acest moment producătorii de medicamente își încasează bani la peste 240 de zile, creditând în orice moment sistemul sanitar cu peste 10 miliarde de lei.
În mod general, deficitul bugetar care apasă asupra României și, în mod particular, situația finanțării sistemului de sănătate, sunt capătul de linie a unor politici publice făcute pe genunchi, în absența unor specialiști calificați și fără ca nimeni să fie răspunzător pentru coerență și sustenabilitate. Așa-i când gestionezi banii altora, pur și simplu nu-ți pasă de ei.
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau