Mâncare de spital: Biscuiți alteraţi, primiți de un pacient la Institutul Fundeni
Dimensiune font:
Un pacient internat la Spitalul Fundeni din București a reclamat că a primit biscuiți alterați la micul dejun.
În urma reclamației, Institutul Fundeni a precizat că a verificat întregul stoc de biscuiţi care sunt oferiţi pacienţilor.
“Ca urmare a unui incident regretabil (descoperirea unui pachet de biscuiţi alteraţi ce urmau să fie serviţi la micul dejun), incident care a avut loc în dimineaţa zilei de 23 iulie şi semnalat de către un pacient internat în Institutul Clinic Fundeni, facem următoarele precizări: Conducerea Institutului a luat imediat măsurile de urgenţă ce se impun în astfel de cazuri, procedând atât la scoaterea produsului respectiv din meniul alimentar, cât şi la verificarea întregului stoc de biscuiţi ce aveau ca dată de expirare luna iunie a anului 2025”, se arată într-un comunicat al ICF
Verificările efectuate au arătat că, în afara pachetului de biscuiţi reclamat de către pacient ca fiind alterat, toate celelalte s-au dovedit a fi conforme.
“Mai mult, în cursul zilei de 24 iulie, a fost efectuat şi un control al Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, în urma căruia în Blocul Alimentar din cadrul ICF nu au fost constatate nereguli. Regretăm apariţia acestui incident care s-a produs independent de voinţa noastră şi îi asigurăm pe toţi pacienţii noştri de faptul că tratăm securitatea alimentară cu cea mai mare seriozitate”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau