Masca de protecție redevine obligatorie în unele zone din România! Ce măsuri au mai fost impuse
Dimensiune font:
Masca de protecție redevine obligatorie în Spitalul Județean Satu Mare și Spitalul Județean Bistrița-Năsăud. Această măsură a fost luată din cauza numărului tot mai mare de viroze, gripă și COVID-19.
Tot ca o măsură de prevenție, va fi permis dreptul doar unui singur vizitator pe zi, iar vizitele vor putea dura maximum 10 minute/persoană, informează site-ul presasm.ro.
De precizat e faptul că, începând de joi, s-a decis sistarea vizitelor la pacienții internați în secțiile Boli Infecțioase, Pneumologie și Pediatrie.
„Având în vedere contextul epidemiologic actual privitor la cazurile de viroze cu transmitere aerogenă, inclusiv gripa și Covid 19, la nivelul unităților medicale din Satu Mare se impun următoarele reguli:
- purtarea măștii de protecție de către întreg personalul medico-sanitar și de către aparținători, în momentul intrării în toate locațiile SJUSM, inclusiv în Ambulatoriul de specialitate;
- pacienții și aparținătorii care se prezintă la consultație sau internare vor purta mască;
- vizitele aparținătorilor la bolnavi în SJUSM se vor rezuma la o singură persoană pentru fiecare pacient;
- timpul de vizitare se reduce pe durata a 10 minute pentru fiecare vizitator în intervalul 16:00-17:00, zilnic; Cu excepția: A.T.I. zilnic în interval orar 11:00-12:00; Secția Neonatologie Compartimentul Terapie Intensivă Neonatal și Prematuri zilnic în intervalul orar 11:00-12:00.
- Pentru următoarele secții cu risc: Neonatologie, Obstetrică, Pediatrie vizitatorii sunt admiși doar în spațiile destinate”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare.
Măsura va intra în vigoare începând cu data 12.01.2024, scrie b1tv.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau