OMICRON. Veștile rele, cele bune și ce nu știm încă

+0000000000  omicron

Dimensiune font:

| 28-11-2021 11:07

 În orice caz, avem o nouă variantă. Nasoală. Cu atât mai nasoală cu cât nivelurile de competență ale respondenților sunt cele pe care le cunoaștem. Singura consolare ar trebui să fie că, având în vedere nivelurile de competență ale răspunsurilor, ne putem aștepta ca, mai devreme sau mai târziu, virusul va înceta să mai evolueze. Pe același principiu al reginei roșii la care am făcut în mod repetat referire în legătură cu evoluționismul viral: “în natură, este necesar să fugi cât poți de repede pentru ca măcar să stai în același loc” (Lewis Carroll-Alice în țara oglinzii), scrie Dr. Cristian Apetrei, profesor român în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară, membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului și în Programul Postuniversitar în Microbiologie și Imunologie (PMI) de la Universitatea din Pittsburgh, SUA.

 
Varianta omicron a apărut cândva prin octombrie în Republica Sud-Africană. Cel mai probabil, ca urmare a infectării unui pacient sever imunodeprimat (probabil HIV netratat-infecția cu HIV are o prevalență mai mare de 30% în populația Africii de Sud), care a produs răspunsuri imune suboptimale.
 
Care răspunsuri au obligat virusul să evolueze ca să le eludeze, dar pe de altă parte nu au fost capabile să-l elimine. Și în acest mod s-a produs o infecție persistentă SARS-CoV-2.
 
Am mai văzut cazuri din astea, unul dintre ele chiar la un pacient transplantat din Pittsburgh.
 
Bun. Ce a ieșit? Asta a ieșit. O variantă care are în total 50 de mutații, mai mult de 30 dintre acestea în structura proteinei spike și 10 in RBD (receptor binding domain), structura care se leagă la receptori și față de care sunt dirijați anticorpii neutralizanți, inclusiv cei din vaccin.
 
Mutații în structura proteinei spike - A67V, Δ69-70, T95I, G142D/Δ143-145, Δ211/L212I, ins214EPE, G339D, S371L, S373P, S375F, K417N, N440K, G446S, S477N, T478K, E484A, Q493K, G496S, Q498R, N501Y, Y505H, T547K, D614G, H655Y, N679K, P681H, N764K, D796Y, N856K, Q954H, N969K, L981F

Mutații altele decât în proteina spike- NSP3 – K38R, V1069I, Δ1265/L1266I, A1892T; NSP4 – T492I; NSP5 – P132H; NSP6 – Δ105-107, A189V; NSP12 – P323L; NSP14 – I42V; E – T9I; M – D3G, Q19E, A63T; N – P13L, Δ31-33, R203K, G204R
 
Cum citim mutațiile? Inițialele sunt aminoacizi
  • D614G. Înseamnă că în poziția 614 a glicoproteinei acidul aspartic (D) a fost înlocuit cu glicina (G). Aceasta este o mutație hipercunoscută, a survenit în tulpina wuhan atunci când a intrat prima oară în Europa anul trecut și a contribuit decisiv la pandemizarea SARS-CoV-2
  • L452R. Substituirea, în poziția 452, a leucinei cu arginină: conferă o legare mai bună a proteinei spike la receptor și reduce capacitatea de recunoaștere de către sistemul imun.
  • P681R. Înlocuirea, în poziția 681, a prolinei cu arginină. Este considerată a crește infecțiozitatea la nivel celular a virusului prin clivarea precursorului S în configurația active S1/S2.
Nu bun.
Veștile rele:
 
  • Varianta omicron se raspândește cu rapiditate. Într-un grafic al răspândirii inițiale a variantelor virale, bate tot ce mișcă. Vedeți graficul.
  • Sunt până în prezent identificate cazuri în Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia şi Eswatini, Hong Kong și Belgia. Poate or mai fi, dar n-am mai urmărit de vreo câteva ore.
  • Mutațiile numeroase în RBD (și NTD) asociază rezistentă la anticorpii neutralizanți (inclusiv anticorpii monoclonali utilizați în terapie).
  • Clusterul de mutații din vecinatatea situsului de clivare al furinei (H655Y+N679K+P681H) crește eficiența intrării virusului în celula și deci transmisibilitatea virusului.
  • Deleția nsp106 (△105-107) care nu e nouă pentru omicron, poate genera antagonizarea interfenonilor, adică rezistența la imunitatea înnăscută, putând astfel mari transmisibilitatea.
  • R203K+G204R sunt mutații care survin în afara domeniului spike, în nucleocapsida (erau în variantele Alfa, Gamma și Lambda) și sunt asociate cu infectivitate crescută.
  • În Hong Kong, cei doi pacienți testați aveau încărcături virale extrem de ridicate (pozitivare la 17-18 cicluri de realtime), ceea ce sugerează o producție foarte mare de virus. Poate conduce atât la boala gravă, cât și la transmisibilitate crescută.
  • Pacienții din Hong Kong erau în camere diferite, iar virusul a fost găsit răspândit larg în cele doua camere - ceea ce înseamnă că virusul este transmisibil prin aerosoli. Se transmite cu foarte mare ușurință (iar încărcăturile virale mari nu ne ajuta deloc).
Veștile bune:
  • deleția △69-70 în gena S permite identificarea foarte ușoară a variantei omicron-deci trasabilitatea ei imediată.
  • majoritatea regiunilor din genele N și RdRp, care sunt folosite pentru diagnostic prin testele de realtime PCR sunt conservate. Ceea ce înseamnă că testele vor funcționa pentru monitorizarea pacienților infectați cu varianta omicron.
  • la fel, regiunile din structura nucleocapsidei recnoscute de testele rapide antigen nu sunt substanțial modificate și vor putea fi recunoscute. Deci testele funcționează încă.
  • Unul din experții în biologie structurală a coronavirusurilor a sugerat că mutațiile combinate P681H și N679K sunt extrem de rare tocmai pentru că nu sunt stabile. A menționat însă că nu se știe cum sunt afectate aceste mutații de restul mutațiilor din structura omicron.
Ce nu știm?
  • în ce măsură virusul are capacitate de a se răspândi masiv în lume înlocuind varianta delta. Care este transmisibilitatea acestui virus (i.e., este R0 mai mare, fiind continuată seria de creșteri cu fiecare nouă variantă)?
  • în ce măsură infecția cu omicron are patogenicitate mai mare (i.e., letalitate și sechele mai mari). Se știe deja că unii pacienți pot rămâne în continuare asimptomatici.
Ce știm?
  • că trebuie să ne protejăm. Purtați masca ori de câte ori sunteți în spații închise împreună cu alte persoane.
  • nu ieșiți din casă dacă aveți febră. Nu vă lăsați colegii/angajații/elevii/studenții să vină la școală dacă au febră.
Din păcate, n-am ieșit din padure, și probabil că o să continuăm să o luăm de la capăt până când vom învăța că trebuie să facem și ce trebuie să facem nu numai ce avem chef
 
În imagine, modul în care s-au răspândit inițial variantele virale în Republica Sud-Africană.”
 

 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii?
22/11/2024 11:37

Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii? Magneziul joacă un rol important in sănătatea cardiovasculară, insă nu toate formele administrate printr-un tratament sunt la fel de eficiente pentru pe ...

Pacienții cu dizabilități, expuși unui risc major de sănătate din cauza deciziilor legislative
21/11/2024 15:01

O decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputatilor a generat ingrijorări majore in randul specialistilor si pacientilor, punand in pericol accesul persoanelor cu dizabilităti la servicii m ...

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii
21/11/2024 13:32

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii Curcuma longa, cunoscuta si ca turmeric, este o planta din familia ghimbirului, originara din sud-estul Asiei, fiind comercializata mai ales in Indi ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:09

  Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau ...

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie
20/11/2024 12:24

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie ,,Pentru o viata sanatoasa evitati excesul de sare, zahar si grasimi’’. Auzim probabil prea des acest indemn insa nimeni nu ne spune ce inseamna acest e ...

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de demență
19/11/2024 12:30

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de dementă Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete&rdqu ...

Astenia de toamna. Realitate sau mit?
19/11/2024 11:33

Astenia de toamna. Realitate sau mit? Trecerea la un nou sezon, in speta trecerea de la vara la toamna, este marcata de o schimbare a starii de spirit, provocata de ajustarea intregului organism la schimbari ...

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp
18/11/2024 13:02

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp   Ficatul este considerat, pe bună dreptate, un motor al detoxifierii organismului. El are un rol esential in sănătatea noastră, indeplinind peste ...

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi
18/11/2024 11:17

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi  Cunoscut in mod special datorita aromei inconfundabile si gustului pe care il confera preparatelor culinare, usturo ...

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat
17/11/2024 08:01

Ministerul Sănătătii organizează duminică, 17 noiembrie, concursul national de intrare in rezidentiat 2024, sub formă de test-grilă cu 200 de intrebări. Conform datelor oficiale, sunt inscrisi 10.575 de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei