Propunerea lui Alexandru Rafila în scandalul azilelor groazei: 'Centrele pentru vârstnici să fie considerate secţii exterioare ale unor spitale'
Dimensiune font:
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat duminică, la B1TV, că se lucrează la un proiect care să prevadă colaborarea directă între centrele care adăpostesc persoane vârstnice şi persoane cu boli psihice cu spitalele de profil, conform news.ro.
Alexandru Rafila a explicat că Ministerul Sănătăţii a organizat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei bătrânilor scoşi din azilele din judeţul Ilfov care fac obiectul anchetei DIICOT.
„Am reuşit să examinăm toţi aceşti pacienţi care se aflau la centre de primire pentru persoane fără adăpost. Mulţi dintre ei aveau nevoie de corectarea mediaţiei pentru o patologie psihiatrică. Au primit acest lucru. Unii dintre ei au fost îndrumaţi spre alte spitale, pentru că existau şi patologii de altă natură. Lucrurile, cel puţin din punct de vedere medical, sunt stabilizate, urmând ca mâine şi poimâine, acolo unde nu existau probleme acute, să poată să fie încă câţiva dintre ei internaţi în spitale, unde să îşi poată trata afecţiunile de bază”, a afirmat Alexandru Rafila.
Rafila a explicat că mulţi dintre cei internaţi în aceste centre au nevoie de „un suport medical permanent”.
„Încercăm să găsim foarte rapid o soluţie, în sensul că ne-am dori ca o parte din aceste centre, în viitor, să poată să colaboreze direct sau chiar să fie considerate secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie. Există o Asociaţie a spitalelor de psihiatrie din România şi lucrăm deja la un mic proiect, care sperăm ulterior să îl putem extinde la nivel naţional, încât centrele care găzduiesc astfel de persoane să beneficieze de asistenţă medicală permanentă ca şi secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie, pentru că nu poţi să ignori această urmărire permanentă. Nu trebuie să fie neapărat angajat un medic acolo, dar poate să meargă în fiecare zi să examineze aceşti pacienţi şi să le corecteze medicaţia dacă este nevoie”, a adăugat ministrul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau