Situația îmbolnăvirilor cu COVID nu va mai fi raportată zilnic, ci săptămânal
Dimensiune font:
Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că buletinul privind cazurile de COVID-19 nu va mai fi transmis zilnic, ci va fi prezentat săptămânal deoarece numărul de cazuri, spitalizări și numărul de pacienți la ATI sunt reduse. Decizia se aplică începând din această săptămână.
„Informarea va fi săptămânală, similar cu ceea ce se face pe gripa. În aceasta perioada nu am mai avut decât un raport subunitar al ratei bazale de reproducere, iar numarul de cazuri, respectiv de spitalizare și ATI e redus”, a transmis Alexandru Rafila, potrivit G4Media.
Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila, a anunțat în martie acest an că situația vaccinării anti-COVID-19 va fi prezentată săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
„Începând de luni, 14 martie a.c., datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Această măsură face parte din Planul tranziției activității de vaccinare împotriva COVID-19 de tip campanie către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății. Se vor asigura în continuare operațiunile logistice și de depozitare și se va urmări identificarea celor mai bune soluții de trecere la Ministerul Sănătății a responsabilității privind vaccinarea populației împotriva COVID-19”, anunța CNCAV.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau