Spitalele rămân fără bani. Bolnavii, condamnați la moarte
Dimensiune font:
Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor sista din 12 noiembrie plăţile către spitale şi furnizorii de servicii, au informat reprezentanţii BNS.
"Începând cu data de 12 noiembrie 2023, angajaţii CNAS, membri ai Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată Blocului Naţional Sindical, aflaţi în protest generalizat la nivel naţional pe perioadă nedeterminată, vor sista plăţile către spitale şi furnizorii de servicii", se arată într-o informare a BNS.
De altfel, angajaţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate au protestat, joi, alături de colegii lor din Casa Naţională de Sănătate, în faţa sediului CNAS. Prezent la protest, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a avertizat că vor fi întârzieri foarte mari la plata serviciilor entităţilor contractante cu Casa de Asigurări.
"Vor fi întârzieri foarte mari în plata serviciilor entităţilor contractante cu Casa. Discutăm de spitale publice, private, discutăm de lanţuri de farmacii, discutăm de firme care vor să-şi recupereze banii de concedii medicale pe care le-au plătit. Deci, întregul sistem va fi afectat. În câteva zile, oamenii din spitale, angajaţii din toate spitalele din România, se vor duce la bancomate şi vor vedea că nu le-au fost alimentate cardurile pentru că oamenii ăştia nu mai fac nicio plată până când problema lor nu este rezolvată. Gândiţi-vă că au nişte salarii din 2018, nu a mai crescut cu un leu leafa, muncesc de le sar ochii din cap. 2.500 de angajaţi fac munca pentru 4.000 şi nimeni nu vrea să rezolve această problemă, care nu înseamnă un efort care să dea România peste cap, în niciun caz. Banii sunt în bugetul Casei, nu au nevoie de suplimente. (...) O să rămânem aici. Oamenii continuă protestul în toată ţara până când se găseşte o soluţie", a declarat Costin.
Acesta a precizat că proiectul de lege prin care ar urma să se majoreze salariile angajaţilor Casei se află la Camera Deputaţilor, "a trecut prin toate comisiile, a luat toate avizele, are nevoie doar să fie pus pe ordinea de zi şi votat 1 minut colo, 1 minut colo".
"El a fost de două ori pe ordinea de zi, o dată în ultima săptămână a sesiunii parlamentare de primăvară, când era pe locul 1 pe agendă şi a fost dat jos şi a mai fost pus o dată în luna septembrie şi din nou a fost dat jos, fără nicio explicaţie", a susţinut sindicalistul.
Liderul BNS a adăugat că proiectul de lege prevede majorări salariale pentru toţi angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate, însă acestea sunt diferenţiate.
"Au mai rămas 2.500 de angajaţi din 4.000. Creşterile salariale sunt diferenţiate, în sensul în care unii pot avea creşteri salariale de 20%, alţii pot avea creşteri salariale de 30%. Este un mecanism care trebuie raportat la politica de salarizare de la nivelul Secretariatului General al Guvernului. Există creşteri diferenţiate per individ. Nu este o chestie generală pentru toată lumea", a explicat el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau